Ofiţerii poliţiei judiciare de la DNA au ridicat joi ai multe documente de la firma Economat SRL, cât şi de la Primăria Sectorului 5, transmite primăria într-un comunicat de presă. Acţiunea are legătura cu achiziţia de tablete făcută de această societate comercială. Fostul edil de la Sectorul 5, Daniel Florea este audiat la DNA, în calitate de martor. Social-democratul a declarat că nu ştie în ce dosar a fost chemat, ci doar că are calitatea de martor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„În urma solicitărilor venite din partea mass-media, vă aducem la cunoştinţă că ofiţeri ai Poliţiei Judiciare din cadrul Direcţia Naţionale Anticorupţie au ridicat documente financiar-contabile de la societatea Economat SRL, dar şi alte documente din cadrul Primăriei Sectorului 5, de la departamentele de specialitate, legate de relaţia cu această societate comercială. Acţiunea ofiţerilor Poliţiei Judiciare din cadrul DNA are legătura cu achiziţia de tablete făcută de Economat SRL. La momentul transmiterii acestui comunicat, acţiunea se află în plină desfăşurare”, potrivit comunicatul de presă emis joi de Primăria Sectorului 5.

Totodată, Daniel Florea a fost chemat în cursul zilei de joi la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru a fi audiat în calitatea de martor.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

„Am venit în calitate de martor. Asta am făcut. Vă spun mai multe lucruri când ies. Deocamdată nu ştiu nicieu nimic. Nici pentru ce, decât în calitate de martor, dar nu ştiu în ce dosar”, a explicat fostul primar al Sectorului 5.

Tot joi, procurorii DNA au făcut percheziţii la mai multe adrese din Capitală şi judeţul Ilfov „în două cauze penale ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate corupţiei, presupus săvârşite în cursul anului 2020 şi anterior”, arată un comunicat al instituţiei.

Daniel Tudorache a precizat, pe Facebook, că percheziţiile au venit în urma mai multor sesizări făcute de Clotilde Armand împotriva sa şi anume achiziţia de tablete în Sectorul 1. „Nu am fost «ridicat», «dus la audieri», «reţinut» sau subiect al vreunei alte acţiuni spectaculoase şi nici nu mi s-a adus la cunoştinţă ca aş avea calitatea de “suspect” sau «inculpat» în vreun dosar”, a adăugat social-democratul.

Marian Vanghelie a explicat, pentru News.ro, că procurorii au venit joi la el acasă şi au ridicat nişte documente legate de societăţile sale, Societatea Bucureşti şi nişte facturi cu ce a cumpărat soţia sa. El a mai spus că dosarul deschis in rem vizează infracţiuni de abuz în serviciu şi trafic de influenţă, însă procurori nu i-au transmis că el ar fi implicat în astfel de fapte, dosarul vizând mai multe persoane.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.