Curtea de Conturi a transmis, după reţinerea lui Niculae Bădălău, consilier de conturi şi vicepreşedinte al Autorităţii de Audit, că susţine actul de justiţie şi îşi exprimă încrederea că autorităţile competente vor soluţiona acest caz în conformitate cu prevederile Constituţiei şi cu reglementările incidente. Instituţia precizează că membrii Curţii şi auditorii publici externi sunt suspendaţi din funcţii în momentul trimiterii în judecată.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Curtea de Conturi a României a luat act de comunicatul Direcţiei Naţionale Anticorupţie privind măsurile dispuse de procurori cu privire la domnul Niculae Bădălău, consilier de conturi, vicepreşedinte al Autorităţii de Audit. Curtea de Conturi a României reiterează poziţia de susţinere a actului de justiţie şi îşi exprimă încrederea că autorităţile competente vor soluţiona acest caz în conformitate cu prevederile Constituţiei României şi cu reglementările incidente”, a transmis, duminică seară, într-un comunicat, Curtea de Conturi.

Sursa citată a precizat că, potrivit articolului 54 din Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ”de la data trimiterii în judecată penală, membrii Curţii de Conturi şi auditorii publici externi sunt suspendaţi de drept din funcţiile lor. În caz de condamnare definitivă, ei sunt demişi de drept, iar în caz de achitare, suspendarea încetează’’.

Fostul senator PSD Niculae Bădălău a fost reţinut, duminică seară, de DNA, după ce a fost într-un dosar de dare de mită şi trafic de influenţă. Procurorii DNA susţin că Bădălău i-ar promis, în total, 170.000 de euro primarului unei comune pentru a oferi un contract unei firme administrate de o rudă a sa şi a continua să facă plăţi acelei societăţi, în cadrul unui alt contract, chiar şi pentru lucrări neconforme. Alături de Bădălău a fost reţinut şi reprezentantul unei firme.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.