Consiliul Superior al Magistraturii a votat, marţi, cu majoritate, aplicarea unitară a Ordonanţei 20 din 2016 în sistemul de justiţie, act normativ care ar elimina diferenţele între salariile pe care le au magistraţii, decizia Consiliului având rol de recomandare. Preşedintele CSM anunţă că va avea o întâlnire, pe 29 august, cu şefii instanţelor şi parchetelor cu statut de ordonatori de credite
Decizia luată marţi de membrii Consiliului Superior al Magistraturii are titlul de recomandare.
Gheorghe Muscalu a arătat, pe parcursul dezbaterilor privind această ordonanţă că ”Trebuie să venim cu o poziţie foarte clară, în sensul că ordonanţa trebuie aplicată unitar. (...) Cred că mai trebuie să se înţeleagă faptul că nu venim cu o nouă lege aplicată magistraţilor, ci facem în fapt să corectăm ceva ce nu s-a aplicat în anii 2009-2010-2011. (...) Trebuie să analizăm că sunt şi foarte multe acţiuni în instanţă ale judecătorilor şi procurorilor pe acest 18%, sunt judecători care au salarizare cu acest 18% la nivel de ţară, după cum sunt şi procurori, în baza hotărârilor judecătoreşti, cred că interesul nostru, al CSM-ului, este acela de a stopa aceste acţiuni în instanţă de la procurori şi judecători pentru că toţi vor face în continuare, şi nu facem altceva decât să aglomerăm sistemul şi cred că asta trebuie să fie poziţia”, a mai spus Muscalu.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Preşedintele CSM, Mircea Aron, va avea în 29 august urmează să aibă loc o adunare între ordonatorii de credite din Justiţie. Acesta a mai arătat că, din punctul său de vedere necesară sesizarea Parlamenul cu privire la aplicarea OUG20/2016.
Peste 500 de judecători au cerut Guvernului, printr-un memoriu, aplicarea nediscriminatorie a OUG 20/2016 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, ei susţinând, astfel, demersul a 132 de procurori, care au trimis o scrisoare deschisă în care solicită încetarea oricăror presiuni ce ar putea împiedica aplicarea acestui act normativ. Magistraţii susţin că soluţia legislativă actuală, aflată în contradicţie cu recomandările Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni, pune o problemă serioasă de independenţă a justiţiei, cât timp bugetul instanţelor este controlat de puterile executivă şi legislativă.
Magistraţii explică fapul că, în România, gestiunea bugetului instanţelor reprezintă o atribuţie a Ministerului Justiţiei, în calitate de ordonator principal de credite, iar fundamentarea porneşte de la comunicarea ierarhică tribunale - curţi de apel - Ministerul Justiţiei, bugetul fiind supus spre aviz consultativ Consiliului Superior al Magistraturii.
Ei spun că soluţia legislativă actuală, aflată în contradicţie cu recomandările Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE), pune o problemă serioasă de independenţă a justiţiei, cât timp bugetul este controlat de puterile executivă şi legislativă.
Cei peste 500 de semnatari ai memoriului mai cer "eliminarea imediată de către Ministerul Justiţiei şi ceilalţi ordonatori de credite a anomaliilor din domeniul justiţiei legate de aplicarea dispoziţiilor OUG nr.20/2016 şi emiterea unor ordine de salarizare care să satisfacă în mod real şi efectiv rigorile art. 3 ind.1 alin. 1 din OUG 57/2015, respectiv să stabilească o indemnizaţie de încadrare brută care să cuprindă şi indexările de 5%, 2% şi 11% prevăzute de Ordonanţa Guvernului nr. 10/2007, în sensul Deciziei ICCJ nr. 23/2015, pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, cu toate consecinţele".

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.