Şapte persoane care s-au luat la bătaie într-o parcare, în această vară, au fost trimise în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa au anunţat, marţi, printr-un comunicat de presă, că procurorii au trimis în judecată şapte persoane, care erau cercetate sub control judiciar, pentru încăierare şi tulburare a ordinii şi liniştii publice.
 
Evenimente
26 mai Energy Road - Energie la tine acasă
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
“În data de 21.06.2023, în jurul orei 21:20, în timp ce se aflau într-o parcare din municipiul Constanţa, două grupări au participat la o încăierare, prima fiind constituită din inculpaţii A.M., A.S. şi M.L., precum şi din alte persoane rămase neidentificate, iar cea de-a doua din inculpaţii M.O., A.G. şi A.S., precum şi din alte persoane rămase neidentificate. Pe timpul încăierării, inculpatul M.O. a fost lovit cu pumnul în zona feţei”, au transmis reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa. 
 
Scandalul a continuat câteva minute mai târziu, unul dintre cei implicaţi fiind înjunghiat. 
 
“În jurul orei 22:00, în timp ce se aflau pe stradă, în zona Casei de cultură din municipiul Constanţa, aceleaşi două grupări au participat la o nouă încăierare. Membru în cea de a doua grupare a fost de această dată şi inculpatul A.O. În timpul încăierării inculpatul A.G. a fost înjunghiat în zona braţului stâng, iar inculpaţii A.S., M.O. şi M. L. au fost loviţi în zona feţei şi a trunchiului. Totodată s-a reţinut că în timpul celor două încăierări au fost tulburate ordinea şi liniştea publică”, au mai precizat procurorii.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.