Un psiholog a fost trimis în judecată de Parchetul Tribunalului Constanţa, după ce ar fi primit de la două persoane, denunţători în cauză, câte 2.000 de euro ca să intervină pe lângă membrii unei comisii de examinare ca acestea să fie angajate în funcţiile de inspector tehnic la Autoritatea Navală Română. Psihologul a fost prins în flagrant după ce a mai cerut unuia dintre denunţători încă 1.000 de euro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat al Parchetului Tribunalului Constanţa, procurorii au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest la domiciliu, a Oanei Danciu, în vârstă de 37 de ani, din Constanţa, pentru două infracţiuni de trafic de influenţă.

“În 23 mai 2017, inculpata, psiholog la un cabinet, care realiza evaluarea psihologică inclusiv a navigatorilor, a pretins de la denunţătorul E.N. suma de 2.000 de euro, cu scopul de a-i determina pe pretinşii membri ai unei comisii de examinare, funcţionari publici asupra cărora a lăsat să se înţeleagă că ar avea influenţă, să îl angajeze la Autoritatea Navală Română pe postul de inspector tehnic, banii fiind remişi susnumitei în cursul aceleiaşi zile”, se arată în comunicat.

O zi mai târziu, femeia îi solicită denunţătorului să îi dea încă o mie de euro, pentru a-l convinge pe un membru nehotărât al comisiei de examinare să îl declare promovat pe denunţător, fără ca acesta să se prezinte la examen. Acesta a bănuit că este minţit şi a sesizat procurorii, femeia fiiind prinsă în flagrant, în 1 iunie, când primea banii, ulterior fiind reţinută şi arestată la domiciliu.

În momentul în care a aflat de arestarea femeii, un alt denunţător a informat anchetatorii că în 31 mai aceasta i-a cerut 2.000 de euro pentru a-i determina pe membrii unei comisii de examinare să îl angajeze în cadrul Autorităţii Navale Române pe postul de inspector tehnic. Banii i-au fost daţi femeii la 1 iunie, cu puţin timp înainte ca ea să fie prinsă în flagrant.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.