Doi adolescenţi, unul de 14 ani şi altul de 16 ani, au fost arestaţi preventiv de Judecătoria Constanţa, după ce au furat banii unor copii, într-un caz dintr-un buzunar, iar în cel de-al doilea, dintr-un ghiozdan. De asemenea, cei doi i-au ameninţat pe copiii de la care au sustras banii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa au transmis, vineri, printr-un comunicat de presă, că doi tineri sunt cercetaţi pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie calificată. 
 
“În data de 23.09.2023, în jurul orei 20:30, în timp ce persoanele vătămate Z.A.D., în vârstă de 13 ani, şi G.G., în vârstă de 14 ani, se deplasau pe jos, pe strada Soveja din municipiul Constanţa, fiind însoţite de minorii B.M.A., în vârstă de 11 ani, şi T.R.A., în vârstă de 13 ani, au fost abordate de inculpaţii O.E., în vârstă de 16 ani, şi M.R., în vârstă de 14, ani, ce erau însoţiţi de minorii A.E., în vârstă de 13 ani, şi M.G., în vârstă de 11 ani. Ulterior inculpaţii, împreună cu minorul A.E., au ameninţat persoanele vătămate cu acte de violenţă şi le-au controlat corporal, deposedând persoana vătămată G.G. de suma de 10 lei, pe care o avea într-un buzunar, şi persoana vătămată Z.A.D. de suma de 350 lei, pe care o avea într-un ghiozdan”, se arată în comunicat.
 
Procurorii au precizat că în urma examinării medico-legale s-a constatat că cei doi au avut discernământ în momentul comiterii faptei. 
 
Cei doi au fost prezentaţi Judecătoriei Constanţa care a decis arestarea lor preventivă pentru 30 de zile.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.