Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) se reuneşte, în 6-8 februarie, la Bucureşti, pe agendă fiind subiecte precum Schengen, migraţia, terorismul. Reuniunile vor fi prezidate de Carmen Dan şi Tudorel Toader.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
În 7 februarie, miniştrii de interne din Statele Membre se vor reuni la Palatul Parlamentului pentru a discuta subiecte ce ţin de prevenirea şi combaterea terorismului, cooperare poliţienească, spaţiul Schengen, migraţie şi azil. 
 
În 8 februarie, miniştrii de justiţie din Statele Membre vor discuta la Palatul Parlamentului despre dezvoltarea cooperării judiciare în materie civilă şi comercială între Statele Membre ale Uniunii Europene, colectarea dovezilor electronice în materie penală şi viitorul cooperării judiciare în materie penală în Uniunea Europeană, potrivit unui comunicat.
 
Conform sursei citate, preşedinţia română va urmări intensificarea cooperării şi a schimbului de bune practici între Statele Membre în prevenirea şi combaterea terorismului. Cu ocazia reuniunii de la Bucureşti, va avea loc un schimb de opinii cu privire la constatările şi recomandările Comisiei Speciale privind Terorismul a Parlamentului European, în contextul eforturilor de explorare a celor mai bune modalităţi de abordare a acestei ameninţări la adresa securităţii cetăţenilor noştri. 
 
În cadrul reuniunii, ne dorim să acordăm prioritate schimbului de cunoştinţe şi experienţă în domeniul datelor digitale, se mai arată în comunicat.
 
„În ultimul deceniu, conflictele din diferitele regiuni ale lumii sau din vecinătatea UE şi creşterea ameninţării teroriste au declanşat provocări pentru securitatea internă a UE şi managementul frontierelor externe ale UE şi au determinat unele State Membre să recurgă la reintroducerea temporară a controalelor la frontierele interne, punând sub semnul întrebării buna funcţionare a spaţiului Schengen de liberă circulaţie. Reuniunea informală de la Bucureşti ne va da ocazia să abordăm aspecte ce vizează măsurile pe termen scurt şi mediu pe care Statele Membre le consideră necesare pentru a restabili funcţionarea spaţiului Schengen. Totodată, modalităţile prin care putem asigura o mai mare coerenţă între politicile şi instrumentele care definesc spaţiul Schengen se vor afla pe agenda de discuţii aferentă reuniunii“, mai precizează sursa citată
 
În paralel cu implementarea mecanismelor care oferă un plus de securitate, se are în vedere oportunitatea abordării miniştrilor asupra modalităţilor privind consolidarea spaţiului Schengen.
 
Conform comunicatului, Preşedinţia română va continua discuţiile pentru identificarea unor soluţii consensuale în domeniul migraţiei.
 
În privinţa modalităţilor de dezvoltare a cooperării judiciare în materie civilă şi comercială, principalul obiectiv al acestei sesiuni de lucru constă în demararea unui proces de reflecţie cu privire la viitorul cooperării judiciare în materie civilă şi comercială în UE după 2019, având în vedere amploarea acquis-ului şi în contextul încheierii actualei legislaturi a Parlamentului European, precum şi sfârşitul mandatului actualei Comisii Europene.
 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.