Consiliul de Management Strategic în domeniul justiţiei se reuneşte, vineri, pentru a discuta, între altele, despre obiectivele Mecanismului de Cooperare şi Verificare în domeniul justiţiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Ministerul Justiţiei a convocat Consiliul de Management Strategic în domeniul justiţiei pentru data de 12 iunie 2020, Ora 10, la sediul Ministerului”, a anunţat, joi, MINisterul Justiţiei.

Potrivit sursei citate se va discuta despre Strategia de dezvoltare a sistemului judiciar, combaterea corupţiei, crimei organizate, traficului de persoane şi criminalităţii cibernetice, dar şi despre obiectivele Mecanismului de Cooperare şi Verificare în domeniul justiţiei.

Consiliul de Management Strategic în domeniul justiţiei este format din ministrul Justiţiei, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, procurorul general şi preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Consiliul a fost înfiinţat în 2016, pe vremea când instituţiile semnatare erau conduse de Raluca Prună (Ministerul Justiţiei), Mircea Aron (CSM), Augustin Lazăr (PG) şi Cristina Tarcea (ICCJ).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.