Comisia Europeană a publicat, joi, cea de a unsprezecea ediţie a tabloului de bord privind justiţia în UE, o imagine de ansamblu anuală, cu date comparative asupra eficienţei, calităţii şi independenţei sistemelor de justiţie din statele membre. Astfel, tabloul de bord din acest an include cifre referitoare la 16 domenii noi, mai transmite Executivul european. De exemplu, modul în care autorităţile naţionale se ocupă de corupţie, durata procedurilor legate de cazurile de dare şi luare de mită şi modalităţile specifice de facilitare a accesului egal la justiţie pentru persoanele în vârstă, victimele violenţei bazate pe gen şi ale violenţei domestice, precum şi pentru persoanele expuse în general riscului de discriminare. În premieră, ediţia din acest an include cifre specifice privind salariile judecătorilor şi procurorilor, privind numirea preşedinţilor instanţelor supreme şi a procurorilor generali, precum şi privind cele mai înalte instanţe cu competenţe constituţionale, printre altele, mai precizează CE.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Principalele constatări ale ediţiei din 2023 a tabloului de bord privind justiţia în UE

Conform comunicatului de presă al Comisiei Europene, rămân provocări în ceea ce priveşte percepţia independenţei sistemului judiciar, în contextul în care un sondaj Eurobarometru în rândul publicului larg arată că, începând din 2016, percepţia publicului larg cu privire la independenţa sistemului judiciar s-a îmbunătăţit în 15 state membre. În comparaţie cu anul trecut, percepţia s-a îmbunătăţit în 12 state membre şi, în acelaşi timp, a scăzut sau a rămas stabilă în 12 state membre.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

În câteva state membre, nivelul perceput al independenţei rămâne deosebit de scăzut. În rândul întreprinderilor, un alt sondaj Eurobarometru arată că percepţia asupra independenţei justiţiei s-a îmbunătăţit în 12 state membre faţă de 2016. Cu toate acestea, faţă de anul trecut, percepţia în rândul întreprinderilor asupra independenţei sistemului judiciar a scăzut în 13 state membre.

O perspectivă asupra luptei împotriva corupţiei: în 12 state membre, cauzele privind darea sau luarea de mită sunt soluţionate de instanţele penale în termen de un an, în timp ce în alte 5 state membre în care sunt disponibile date, procedurile pot dura până la aproximativ 4 ani.

Tabloul de bord din 2023 prezintă, de asemenea, o imagine comparativă a competenţelor pe care le au organismele specializate care se ocupă de prevenirea corupţiei şi a modului în care se realizează numirile în aceste organisme. Este prezentată, totodată, o primă imagine de ansamblu a organelor de poliţie şi de urmărire penală specializate în combaterea corupţiei, precum şi procedurile de numire a şefilor parchetelor specializate în combaterea corupţiei, mai indică sursa citată.

Posibilităţi de îmbunătăţire a digitalizării sistemelor de justiţie: numai opt state membre au norme procedurale care permit utilizarea comunicării la distanţă pe tot parcursul procedurii sau în marea parte a acesteia şi admisibilitatea probelor numai în format digital. În 19 state membre, acest lucru este posibil numai în anumite situaţii, cum ar fi pentru anumiţi utilizatori, cum ar fi pentru părţile la proces, dar nu pentru experţii judiciari.

În plus, mai precizează Comisia Europeană constatările ediţiei din acest an arată că, cu două excepţii, instanţele şi parchetele din statele membre încă nu utilizează pe deplin tehnologia digitală la potenţialul permis de normele lor procedurale.

Grade diferite de accesibilitate la justiţie pentru persoanele expuse riscului de discriminare şi pentru persoanele în vârstă, precum şi pentru victimele violenţei de gen şi ale violenţei domestice: 17 state membre au furnizat informaţii cu privire la drepturile persoanelor expuse riscului de discriminare, iar 22 oferă un acces fizic facil în clădirile instanţelor.

În plus, nouă state membre au luat măsuri pentru a face asistenţa juridică mai accesibilă pentru persoanele în vârstă.

În ceea ce priveşte victimele violenţei de gen şi ale violenţei domestice, în 12 state membre au fost instituite toate garanţiile disponibile, inclusiv accesul online la informaţii specifice care sunt relevante pentru acest grup, protecţia specială a victimelor şi a martorilor, sprijinul acordat în cursul procedurilor judiciare de către organizaţii neguvernamentale sau organisme de promovare a egalităţii sau formarea specifică pentru judecători. Cu toate acestea, aproape un sfert dintre statele membre nu oferă acces online la informaţii relevante privind violenţa de gen şi drepturile victimelor.

Informaţiile cuprinse în tabloul de bord privind justiţia în UE contribuie la monitorizarea efectuată în cadrul semestrului european şi al ciclului anual privind statul de drept, concluziile fiind incluse în ediţia din 2023 a raportului anual al Comisiei privind statul de drept.

Ediţia din 2023 a tabloului de bord privind justiţia în UE a fost dezvoltată pentru a aborda nevoia de informaţii comparative suplimentare (cum ar fi salariile anuale ale judecătorilor şi procurorilor implicaţi în lupta împotriva corupţiei), a căror utilitate a reieşit în cursul pregătirii raportului privind statul de drept din 2023. Datele din tabloul de bord sunt, de asemenea, utilizate pentru monitorizarea planurilor naţionale de redresare şi rezilienţă.

Context

Lansat în 2013, tabloul de bord privind justiţia în UE este utilizat de Comisie pentru a monitoriza reformele justiţiei în statele membre şi este unul dintre instrumentele din setul de instrumente al UE privind statul de drept.

Tabloul de bord este axat pe cele trei elemente principale ale unui sistem judiciar eficace:

Eficienţă: indicatori privind durata procedurilor, rata de soluţionare a cauzelor şi numărul de cauze pendinte;

Calitate: indicatori privind accesibilitatea (cum ar fi asistenţa judiciară şi taxele judiciare), formarea, bugetul şi salariile judecătorilor şi procurorilor, resursele umane şi digitalizarea;

Independenţă: indicatori privind percepţia asupra independenţei sistemului judiciar în rândul publicului larg şi al întreprinderilor şi privind garanţiile referitoare la judecători şi la funcţionarea organelor naţionale de urmărire penală.

La fel ca în ediţiile anterioare, cea din acest an prezintă date din două sondaje Eurobarometru privind modul în care publicul şi întreprinderile percep independenţa sistemului judiciar în fiecare stat membru.

Constatările din ediţia din 2023 a tabloului de bord privind justiţia în UE au fost luate în considerare în evaluarea specifică fiecărei ţări efectuată în cadrul semestrului european 2023, precum şi în evaluarea punerii în aplicare a planurilor de redresare şi rezilienţă ale statelor membre, mai arată sursa menţionată.

În 2023, Strategia anuală privind creşterea durabilă (care stabileşte orientările strategice pentru atenuarea impactului negativ al şocurilor energetice şi pentru stimularea creşterii durabile şi sporirea rezilienţei UE) reiterează legătura dintre sisteme de justiţie eficace şi o economie în serviciul cetăţenilor din statele membre. Buna funcţionare şi independenţa deplină a sistemelor de justiţie au un impact pozitiv asupra deciziilor de a investiţi şi asupra disponibilităţii tuturor actorilor de a lansa proiecte de investiţii.

În cadrul programului „Justiţie” 2021-2027, UE pune la dispoziţie peste 300 de milioane euro pentru dezvoltarea unui spaţiu european de justiţie.

Programul va contribui, de asemenea, la îmbunătăţirea eficacităţii sistemelor naţionale de justiţie şi la consolidarea statului de drept, a democraţiei şi a protecţiei drepturilor fundamentale, inclusiv prin asigurarea accesului efectiv la justiţie pentru cetăţeni şi întreprinderi.

Programul anterior menţionat finanţează activităţi care vizează formarea judecătorilor şi a altor practicieni din domeniul dreptului, învăţarea reciprocă, cooperarea judiciară şi sensibilizarea, conchide sursa amintită.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.