Cei şapte judecători care vor alcătui Biroul Electoral Central pentru referendumul din 6 şi 7 octombrie au fost desemnaţi, joi, prin tragere la sorţi, anunţă instanţa supremă. Printre aceştia se află şi Ionuţ Matei, membru al completului de judecată în dosarul "Gala Bute".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Reprezentanţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) arată, într-un comunicat de presă, că joi a avut loc la sediul instituţiei tragerea la sorţi pentru desemnarea celor şapte judecători care intră în alcătuirea Biroul Electoral Central pentru referendumul naţional din 6 şi 7 octombrie.

Astfel, membrii Biroului Electoral Central sunt Lavinia Dascălu, judecător la Secţia I Civilă, Rodica Zaharia, judecător la Secţia a II-a Civilă, Cosmin Horia Mihăianu, judecător la Secţia a II-a Civilă, Marius Ionel Ionescu - judecător la Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, Mona Magdalena Baciu, judecător la Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, Oana Burnel, judecător la Secţia Penală, şi Ionuţ Mihai Matei, judecător la Secţia Penală.

Judecătorul Ionuţ Matei a fost membru al completului de judecată în procesul "Gala Bute", iar la acea vreme fostul ministru Elena Udrea scria, pe Facebook, că acesta provine din "câmpul tactic”. Cererea Elenei Udrea de recuzare a judecătorului a fost respinsă. De asemenea, Ionuţ Matei a mai făcut parte din completele de judecată în dosare ale fostului premier Adrian Năstase, fostului europarlamentar Adrian Severin şi fostului ministru Ioan-Avram Mureşan.

Ordonanţa de Urgenţă privind organizarea referendumului pentru redefinirea familiei în Constituţie a fost adoptată marţi în şedinţa de Guvern, costul total al organizării ridicându-se la aproape 164 de milioane de lei. Întrebarea la care vor răspunde alegătorii cu „da” sau „nu” este „Sunteţi de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament?”, referendumul urmând să aibă loc pe parcursul a două zile, în 6 şi 7 octombrie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.