Alexander Adamescu, fiul omului de afaceri Dan Adamescu, căutat pentru a fi arestat într-un dosar al DNA, a fost prins la Londra, fiind ridicat de la o conferinţă în care se discuta despre “abuzurile autorităţilor române pe seama mandatelor de arestare preventivă”, au declarat marţi, pentru News.ro, surse judiciare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Sursele citate au precizat că Alexander Adamescu a fost prins de poliţiştii din Londra, luni, în jurul orei 18.00, în zona Norfolk Place, în baza unei informaţii date de Poliţia Română. Luni seară, Alexander Adamescu a fost reţinut pentru a fi predat autorităţilor române.

Sursele citate au precizat că Alexander Adamescu, care are cetăţenie română şi germană, participa la o întâlnire la care a fost prezentat ca cetăţean german, iar discuţiile erau despre “abuzurile autorităţilor române pe seama mandatelor de arestare preventivă”.  

Alexander Adamescu era căutat de autorităţile române după ce pe numele lui a fost emis un mandat de arestare preventivă în lipsă.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei britanice, Bogdan-Alexander Adamescu, în vârstă de 38 de ani, de naţionalitate română, cu rezidenţă în Monaco, a fost arestat luni de ofiţeri ai Unităţii pentru Extrădări a Poliţiei Metropolitane.

Alexander Adamescu a fost arestat în baza unui mandat european de arestare, el fiind căutat în România pentru acuzaţii de corupţie.

Adamescu va fi prezentat marţi în faţa magistraţilor Tribunalului din Westminster, a precizat Poliţia.

În 26 mai, instanţa supremă a decis definitiv arestarea preventivă în lipsă a lui Alexander Adamescu, în dosarul în care este acuzat că, împreună cu tatăl său, omul de afaceri Dan Adamescu, a dat mită 15.000 de euro şi 23.000 de lei judecătorilor Ion Stanciu şi Elena Rovenţa, de la Tribunalul Bucureşti, pentru soluţii favorabile în dosare de insolvenţă. Anterior, în 19 mai, Curtea de Apel Bucureşti dispusese emiterea mandatului de arestare preventivă în lipsă pe numele lui Alexander Adamescu, la solicitarea procurorilor DNA.

În ordonanţa procurorilor se arată că ,"în cursul lunilor iunie şi decembrie 2013, inculpatul Adamescu Bogdan Alexander, împreună cu tatăl său, a remis, prin intermediari, sumele de 15.000 euro respectiv 23.000 lei magistraţilor Stanciu Ion şi Rovenţa Elena, judecători la Tribunalul Bucureşti - Secţia VII Civilă pentru ca în schimb, aceştia să dispună, în dosare privind procedura insolvenţei, soluţii favorabile unora dintre societăţile la care acţionar era Adamescu Grigore Dan."

Dosarul în care procurorii au cerut arestarea preventivă în lipsă a lui Alexander Adamescu s-a constituit în urma disjungerii din dosarul în care au fost trimişi în judecată Dan Adamescu, judecătorii Ion Stanciu, Elena Rovenţa, Mircea Moldovan şi Sorin Viziru, de la Tribunalul Bucureşti, şi mai mulţi practicieni în insolvenţă, pentru fapte de corupţie legate de intervenţii în cauze de insolvenţă.  

În 27 mai, omul de afaceri Dan Adamescu a fost condamnat definitiv, de instanţa supremă, la patru ani şi patru luni de închisoare cu executare, în dosarul în care este acuzat că a plătit doi dintre cei patru judecători de la Tribunalul Bucureşti pentru a obţine decizii favorabile firmelor sale.

Prin aceeaşi sentinţă au fost condamnaţi foştii judecători Mircea Moldovan - la 12 ani şi două luni de închisoare, Ion Stanciu - la trei ani şi patru luni, Elena Rovenţa - la patru ani şi şase luni, Ciprian-Sorin Viziru - la patru ani şi patru luni de închisoare, toţi având pedepse cu executare. 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.