Procurorul general al României, Alex Florenţa, a afirmat că procurorii au acţionat atunci când au fost sesizaţi cu privire la posibilitatea săvârşirii unor infracţiuni legate inclusiv de o campanie electorală, dar şi de modul în care este influenţat spaţiul online românesc. El a precizat că până la sfârşitul anului trecut Parchetul nu a primit nicio sesizare de la vreo instituţie despre asemenea lucruri, dar a adăugat că toată campania respectivă s-a desfăşurat sub limita de detecţie.
Procurorul general a fost întrebat, marţi, într-o conferinţă de presă, despre faptul că au existat probe că acest război hibrid a început în 2019 şi dacă procurorii români şi-au dat seama de atunci şi până de ceea ce se întâmplă.
”A început în 2022. În 2019 a avut loc microtargetare a populaţiei româneşti posibil şi altele.Eu vorbesc doar de ce am constatat noi pe parcursul acesta. Parchetul nu monitorizează spaţiul online, trebuie să înţelegeţi, nu are nici atribuţii în acest sens, nu are nici capabilităţi tehnice pentru acest lucru. Procurorii acţionează şi au acţionat şi în acest caz în momentul în care au fost sesizaţi cu posibilitatea săvârşirii unor infracţiuni legate inclusiv de o campanie electorală, dar şi de modul în care este influenţat spaţiul online românesc”, a declarat Alex Florenţa.
El a precizat că până la sfârşitul anului trecut nu a existat nicio sesizare care să vizeze aceste aspecte.
”Până la sfârşit anului trecut, Parchetul nu a primit nicio sesizare din partea niciunei instituţii sau autorităţi. Dar trebuie să înţelegem un lucru foarte important, pentru că e lucru care trebuie punctat. Tipul de campanie derulat este o campanie de tip under the radar, adică este o campanie sub limita de detecţie, tocmai pentru că întreaga infrastructură din spatele acestui atac hibrid folosit în România şi numai, speculează foarte bine tot ce ţine de algoritmi de funcţionare şi de filtrare a reţelelor sociale, astfel încât limita de detecţie să fie foarte foarte jos”, a afirmat procurorul general.
Procurorul general a adăugat că nici TikTok nu a reuşit să elimine la momentul respectiv acel conţinut.
”Şi motivul pentru care inclusiv o companie ca şi TikTok, de exemplu, nu a constatat şi nu a reuşit la momentul respectiv să elimine prin procesele sale de automatizare acel conţinut. De abia în urma analizei pe care a realizat-o la nivelul platformei şi la care am făcut referire, inclusiv dânşii şi-au schimbat o parte din politicile de filtrare, făcându-le mult mai stricte plecând de la modul şi tiparul în care s-a acţionat”, a transmis Alex Florenţa.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.