Administratorul unei firme de tip "fantomă" a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului General pentru evaziune fiscală, fiind suspectat că, în 2012, a evidenţiat în documentele depuse la ANAF achiziţii fictive de carburanţi de la alte firme-fantomă, deducând în mod nelegal TVA. Prejudiciul cauzat bugetului este de aproape 3,8 milioane de lei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Procurorii din cadrul Secţiei de urmărire penală şi criminalistică a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au încheiat urmărirea penală şi au dispus trimiterea în judecată a unui inculpat, pentru evaziune fiscală.

El este acuzat că, în perioada ianuarie - octombrie 2012, ca administrator al unei societăţi comerciale (societate cu un comportament economic de tip fantomă), a evidenţiat în mod fictiv în documentele legale depuse la A.N.A.F. sume fictive generate de efectuarea unor achiziţii fictive de carburanţi de la două societăţi comerciale, ambele firme-fantomă. 

"Procedând în acest mod a creat aparenţa unui cadru economic legal prin declararea/raportarea unei creanţe faţă de bugetul statului, respectiv TVA dedusă în mod nelegal, evidenţiere care a avut drept consecinţă deducerea valorii TVA-ului aferent operaţiunilor fictive de achiziţii şi, totodată, înregistrarea pentru perioada de referinţă a valorii cheltuielilor ca bază impozabilă a TVA-ului, cheltuieli care nu au avut la bază operaţiuni reale, motiv pentru care erau nedeductibile", arată Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, într-un comunicat de presă transmis marţi.

Astfel s-a cauzat bugetului consolidat al statului un prejudiciu total în sumă de 3.795.515 lei (851.776 euro), nerecuperat şi pentru care A.N.A.F. se constituie parte civilă.

Rechizitoriul împreună cu dosarul cauzei au fost trimise Tribunalului Bucureşti, pentru soluţionare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.