Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti îşi suspendă activităţile de urmărire penală, excepţie făcând activităţile necesare în dosarele de urmărire penală în care s-au dispus sau se preconizează dispunerea măsurilor preventive privative de libertate, dar şi alte activităţi, inclusiv pe cea cu publicul. Măsura, care a intrat în vigoare de marţi, este o formă de protest faţă de proiectul de act normativ privind modificarea pensiilor de serviciu propus de Guvern, proiect despre care procurorii susţin că „nu rezolvă niciuna dintre inechităţile sociale la care actorii politici fac referire în discursul public”, dar şi că este „în contradicţie vădită” cu obiectivele asumate prin PNRR şi prin Strategia de dezvoltare a sistemului judiciar 2022 – 2025.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Adunarea Generală a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, întrunită marţi, pentru a exprima, la solicitarea Consiliului Superior al Magistraturii, un punct de vedere referitor la proiectul de act normativ privind modificarea pensiilor de serviciu şi la măsurile necesare în vederea protejării statutului magistraţilor şi a independenţei justiţiei solicită CSM să avizeze negativ proiectul de act normativ privind modificarea statutului magistraţilor, considerând că „nu se impune nicio nouă intervenţie legislativă în acest moment, înainte de a evalua riguros impactul măsurilor deja adoptate”. 
„Având în vedere (...) faptul că proiectul de lege propus nu rezolvă inechităţile sociale, ci reprezintă o presiune suplimentară şi nenecesară asupra sistemului de justiţie şi o diversiune menită să distragă atenţia opiniei publice de la celelalte măsuri fiscal - bugetare adoptate în cursul acestui an, s-a hotărât adoptarea unei forme de protest faţă de modificările legislative propuse prin proiectul de lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, transmis Consiliului Superior al Magistraturii la data de 20 august 2025 de către Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.
Protestul se va manifesta prin suspendarea activităţii de urmărire penală desfăşurată de procurori, cu excepţia activităţilor necesare în dosarele de urmărire penală în care s-au dispus sau se preconizează dispunerea măsurilor preventive privative de libertate; suspendarea activităţii de supraveghere a urmăririi penale de către procuror în dosarele penale, cu excepţia celor în care s-au dispus sau se preconizează dispunerea măsurilor preventive privative de libertate; suspendarea activităţii de primire a dosarelor penale în care organele de cercetare penală formulează propuneri de terminare a urmăririi penale, respectiv de luare a unor măsuri procesuale; suspendarea activităţii procurorilor din cadrul secţiilor judiciare referitoare la participarea la judecarea cauzelor şi formularea concluziilor, cu excepţia concluziilor privind măsurile preventive şi concluziilor în dosarele civile având ca obiect emiterea ordinelor de protecţie.
De asemenea, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti suspendă activitatea de soluţionare a plângerilor formulate împotriva soluţiilor de netrimitere în judecată, pe cea de soluţionare a cererilor formulate de părţi sau de alte instituţii, precum şi orice alte activităţi conexe activităţii de urmărire penală (inclusiv soluţionarea cererilor de prelungire a dreptului de circulaţie). 
În plus, s-a decis suspendarea activităţii cu publicul şi de primire în audienţă.
„Forma de protest detaliată anterior a fost adoptată începând de azi, 26.08.2025 şi va fi menţinută pe durată nedeterminată, până la retragerea propunerii legislative de către iniţiatorii acesteia”, se arată în comunicatul Parchetului. 
Procurorii critică propunerea de modificare legislativă, considerând că „proiectul de lege nu rezolvă niciuna dintre inechităţile sociale la care actorii politici fac referire în discursul public”, este „în contradicţie vădită” cu obiectivele asumate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) şi prin Strategia de dezvoltare a sistemului judiciar 2022 – 2025 şi că sin acesta „lipseşte o etapizare reală şi măsuri tranzitorii adecvate”. 
În plus, Parchetul mai susţine că proiectul de lege „este expresia instabilităţii legislative şi a lipsei de predictibilitate”, a fost elaborat „în lipsa unei fundamentări reale şi a unor studii de impact”  şi nu va duce la rămânerea în sistem a magistraţilor.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.