Un grup de apărare a comunităţii evreieşti din Canada cere scuze de la Ottawa, după ce un ucrainean care a luptat alături de nazişti în cel de-al Doilea Război Mondial a fost onorat în Parlament în timpul unei vizite a preşedintelui Zelenski, scrie AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Prietenii Centrului Simon Wiesenthal (FSWC) au declarat duminică că sunt "profund deranjaţi de faptul că Parlamentul canadian a recunoscut un veteran ucrainean care a servit într-o unitate militară nazistă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial".

Vineri, cu ocazia vizitei preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski în capitala canadiană, preşedintele Camerei Comunelor, Anthony Rota, l-a salutat în tribune pe Yaroslav Hunka, un imigrant ucrainean în vârstă de 98 de ani.

"Este un erou ucrainean, un erou canadian şi îi mulţumim pentru serviciile sale", a spus el în sală, stârnind o ovaţie călduroasă din partea deputaţilor.

Aceste remarci "ignoră faptul că domnul Hunka a servit în cadrul Diviziei 14 Waffen Grenadier a SS, o unitate militară nazistă ale cărei crime împotriva umanităţii în timpul Holocaustului sunt bine documentate", a denunţat organizaţia FSWC.

Duminică, preşedintele Camerei - un deputat liberal - şi-a cerut scuze pentru că l-a prezentat şi onorat pe Hunka cu două zile mai devreme.

"Vineri (...) după discursul preşedintelui Ucrainei, am salutat pe cineva în tribună şi apoi am luat cunoştinţă de noi informaţii care mă fac să regret că am făcut acest lucru", a declarat Anthony Rota în scris.

"Aş dori în special să îmi prezint cele mai sincere scuze comunităţilor evreieşti din Canada şi din întreaga lume", a continuat el, adăugând că este "singurul responsabil pentru această iniţiativă".

Biroul premierului Justin Trudeau a negat orice implicare în această afacere, reiterându-şi independenţa faţă de cea a preşedintelui Camerei.

"Nici biroul premierului, nici delegaţia ucraineană nu au fost informate în prealabil despre invitaţie sau recunoaştere", a precizat biroul premierului într-un comunicat transmis duminică seara pe X (fostul Twitter) de unul dintre ofiţerii de presă ai lui Justin Trudeau.

Dar acest lucru nu l-a împiedicat pe liderul opoziţiei oficiale Pierre Poilievre, aflat înaintea lui Justin Trudeau în intenţiile de vot, să denunţe o "gravă eroare de judecată".

Biroul său de protocol este responsabil de organizarea şi aprobarea tuturor invitaţilor şi programelor pentru vizite de stat de acest tip", a precizat liderul conservator.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.