„Curajul nostru este cu adevărat o inspiraţie pentru toate naţiunile libere şi pentru comunitatea democraţiilor în general. Şi imaginaţi-vă cât de inspiratoare va fi victoria ucraineană”, le-a transmis preşedintele Ucrainei cetăţenilor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Preşedintele ucrainean a promis, în alocuţiunea sa, că „teroarea constantă a Rusiei din Harkov şi din regiune, Nikolaiev, oraşe şi sate din regiunea Zaporojie şi regiunea Dnipro, Donbas, zonele de graniţă din regiunea Sumî şi regiunea Cernigău - pentru toate acestea ocupanţii nu vor rămâne nepedepsiţi”. 

Zelenski a vorbit şi depsre pierderile ruşilor. 

„Timp de patru luni, statul rus nu a oferit cetăţenilor săi nicio informaţie - chiar cenzurată - despre pierderile contingentului de ocupaţie. Tăcere totală. Nimic nu a fost publicat sau spus în numeroase interviuri şi discursuri la nivel politic şi militar. Cu toate acestea, acest număr este deja de aproape 40.000 - acest număr reprezintă câţi oameni ucişi a pierdut armata rusă din 24 februarie. Şi alte zeci de mii au fost rănite şi mutilate”, a spus el. „Şi dacă statul rus nu spune acest lucru oficial, chiar şi în termeni generali, toţi cei care au încă contacte în Rusia sau influenţă informaţională asupra societăţii lor ar trebui să transmită acest fapt simplu oricui. Pentru ocupanţi, doar 40 de persoane au fost ucise”. 

El a subliniat şi faptul că Marea britanie a extins lista de sancţiuni împotriva Rusiei. 

„Au fost adăugate alte zeci de persoane şi organizaţii. Aceasta este tendinţa corectă şi sunt recunoscător Marii Britanii pentru fermitatea sa neclintită în materie de sancţiuni. Acesta este un exemplu care ar trebui urmat de toţi ceilalţi din lumea occidentală”.

Zelesnki a primit la Londra „Winston Chruchill Leadership Award”. 

„Cred că acesta este un premiu al tuturor eroilor noştri, al tuturor oamenilor noştri, al tuturor celor care rezistăm tiraniei fiecare la nivelul său. Şi a fost cu adevărat o onoare pentru mine să primesc acest premiu”, a spus Volodimir Zelenski.

De asemenea, Regatul Ţărilor de Jos a acordat poporului ucrainean un alt premiu - un premiu special pentru independenţă care a fost primit de ambasadorul ucrainean. 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.