Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, afirmă că trebuie menţinută atenţia lumii asupra Ucrainei, asupra apărării libertăţii şi dreptului internaţional, adăugând că va face totul pentru acest lucru.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Zelenski a arătat, în mesajul transmis luni seară, că a discutat cu comandanţii despre situaţia de pe front.

”Livrarea de muniţie pe linia frontului, inclusiv propria livrare, producţie ucraineană. Le mulţumesc tuturor firmelor, tuturor muncitorilor care contribuie la rezultatele Ucrainei – o creştere constantă a producţiei noastre de arme şi muniţie”, a adăugat el.

El a menţionat că a avut o şedinţă privind evenimentele internaţionale şi negocierile pregătite de ţara sa.

”Atenţia lumii asupra Ucrainei, asupra apărării libertăţii şi dreptului internaţionale trebuie menţinută – vom face totul pentru asta”, a subliniat preşedintele Ucrainei.

Zelenski a spus că a discutat cu prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, invitând această ţară să participe la o întâlnire pe tema Formulei pentru Pace.

”Desigur, am discutat şi despre situaţia din Orientul Mijlociu. Principalul lucru este salvarea cât mai multor vieţi de civili şi prevenirea atât a unei catastrofe umanitare, cât şi a escaladării unui război mai extins”, a afirmat Volodimir Zelenski.

El le-a mulţumit luptătorilor din Garda Naţională a Ucranei, ”al căror curaj merită să fie cunoscut de ucraineni”.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.