Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a demis, sâmbătă, câţiva dintre trimişi de rang înalt ai Kievului în străinătate, inclusiv ambasadorul ţării în Germania, a anunţat site-ul prezidenţial.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Într-un decret, Zelenskii a anunţat demiterea ambasadorilor Ucrainei în Germania, India, Cehia, Norvegia şi Ungaria.

Nu a fost imediat clar dacă demnitarilor li se vor atribui noi poziţii.

Zelenski şi-a îndemnat diplomaţii să obţină sprijin internaţional şi ajutor militar pentru Ucraina.

Relaţiile Kievului cu Germania, care se bazează în mare măsură pe aprovizionarea cu energie a Rusiei şi, de asemenea, pe cea mai mare economie a Europei, sunt deosebit de sensibile.

Andrei Melnik, care a fost numit de predecesorul lui Zelenski ambasador în Germania la sfârşitul anului 2014, este binecunoscut printre politicienii şi diplomaţii de la Berlin.

În vârstă de 46 de ani, l-a acuzat pe cancelarul german Olaf Scholz că s-a comportat ca un "cârnat ofensat”, când Scholz nu a acceptat imediat invitaţia lui Zelenski de a vizita Kievul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.