Zeci de tiruri cu ajutoare umanitare au intrat în Fâşia Gaza prin punctul de trecerea frontierei cu Egiptul de la Rafah, anunţă oficiali israelieni şi palestinieni, relatează CNN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Semiluna Roşie palestiniană a anunţat marţi seara că a primit 59 de TIR-uri.

În total, 70 de TIR-uri au intrat în enclavă până marţi noaptea târziu, a anunţat, la rândul său, într-un comunicat. un purtător de cuvânt al Coordonatorului israelian al Activităţilor Guvernamentale în Teritoriile palestiniene (COGAT).

Este vorba ”numai despre apă, alimente şi echipament medical”, potrivit Cogat.

Ajutorul a fost trimis ”la cererea administraţiei Statelor Unite şi potrivit instrucţiunilor eşalonului politic” israelian, se arată în acest comunicat.

”Transferul, sursa şi destinaţia ajutorului sunt monitorizate de Israel”, anunţă Cogat.

”Orice altă încercare de a livra furnituri necoordonată şi neaprobată de israel va fi blocată”, ameninţă această instituţie.

Semiluna Roşie palestiniană anunţă că a primit în total 217 de TIR-uri cu ajutoare şi precizează că Israelul nu a autorizat trimiterea de combustibil în enclavă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.