Zeci de protestatari au fost reţinuţi, duminică, după confruntări violente cu poliţia din Minsk, a transmis agenţia Interfax, preluată de Reuters.
Aproximativ 50 de oameni au fost arestaţi, potrivit martorilor.
Belarus, fostă republică sovietică cu o populaţie de peste 9,5 milioane de locuitori, este scena unor proteste şi greve de amploare începând din 9 august, când au avut loc alegeri prezidenţiale pe care opoziţia susţine că liderul Alexandr Lukaşenko le-a fraudat pentru a obţine al şaselea mandat.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Preşedintele, care neagă acuzaţiile, s-a întâlnit sâmbătă, într-o închisoare din Minsk, cu mai mulţi opozanţi încarceraţi.
Lukaşenko ar fi vorbit la întâlnire despre schimbările pe care le-a propus pentru Constituţie. „Constituţia nu poate fi scrisă în stradă”, a afirmat el.
În timpul manifestaţiilor anti-Lukaşenko, peste 13.000 de persoane au fost reţinute, unele fiind eliberate până în prezent.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...