Zbor Paris-Beijing întors din drum în urma unei false alerte ”teroriste”

Zbor Paris-Beijing întors din drum în urma unei false alerte ”teroriste”
Un zbor Paris-Beijing întors din drum în urma unei false alerte ”teroriste” (Foto: Twitter)

Un zbor operat de Air China care asigura o legătură de la Paris la Beijing s-a întors din drum, la 30 de minute după decolare, în urma unei false alerte, din cauza unei neînţelegeri între un pasager rămas la sol şi compania chineză, a declarat Delegaţia prefectorală a aeroporturilor pariziene pentru AFP.

Air China a anunţat joi după-amiaza că zborul CA876, care a decolat joi, la ora locală 12.59 (13.59) de pe Aeroportul Charles-de-Gaulle, a fost nevoit să se întoarcă din drum din cauza unei alerte ”teroriste”.

”Din motive de securitate, zborul CA876 s-a întors la Paris, unde a aterizat în securitate”, a anunţat compania chineză pe reţele de sicializare.

Această alert falsă a fost cauzată de o neînţelegere între un pasager rămas la sol şi  companie, a precizat Delegaţia prefectorală a aeroporturilor pariziene.

”Un pasager întârziat de un colet abandonat pe aeroportul Roissy a sunat la companie anunţând că există o bombă în terminal, iar interlocutorul său a înţeles că era o bombă în avion”, potrivit acestei surse.

O anchetă judiciară a fost deschisă, iar acest bărbat - un australian, potrivit unei surse apropiate anchetei -  a fost plasat în arest preventiv, potrivit aceleiaşi surse.

”Avionul a aterizat la Roissy către ora (locală) 13.55 (14.55, ora României). El s-a întors din drum după numai 30 de minute de zbor”, a adăugat Delegaţia.

Toţi pasagerii de la bordul acestui Boeing de tip 787 au plecat la Beijing joi seara.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră