YouTube a decis să suspende pe o pedioadă nedeterminată contul lui Donald Trump, după ce la 13 ianuarie a blocat pagina fostului preşedinte al Statelor Unite, la fel cum a procedat şi Twitter, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

La 13 ianuarie, YouTube a blocat pentru prima oară canalul preşedintelui în exerciţiu la acea vreme, cu 2,77 milioane de abonaţi, în urma violenţelor de la Capitoliu, la 6 ianuarie, soldate cu cinci morţi.

În urmă cu o săptămână, cu o zi înainte de învestirea lui Joe Biden, platforma video a prelungit această suspendare cu cel puţin şaptte zile.

”Având în vedere îngrijorări cu privire la acte de violenţă, care pot avea loc în continuare, canalul lui Donald J Trump va rămâne suspendat”, a anunţat o purtătoare de cuvânt a TouTube.

Platforma americană, o proprietate a Google, a fost criticată din cauza lentorii reacţiei, în urma măsurilor radicale ale Twitter şi Facebook.

GIULIANI, ”DEMONETIZAT”

Separat, YouTube a confirmat că l-a suspendat temporar pe avocatul fostului preşedinte, Rudy Giuliani, din programul său de ”parteneri”.

Rudy Giuliani este acuzat de faptul că a încălcat în mod repetat regulile platformei cu privire la dezinformare în privinţa alegerilor din Statele Unite.

Avocatul, al cărui canal are aproximativ 600.000 de abonaţi, nu mai are acces la funcţii şi nu mai este plătit în funcţie de publicitatea difuzată înainte de rularea unui video.

Fostul primar al New Yorkului a alimentat teorii ale complotului - susţinute de către numeroşi apropiaţi ai lui Donald Trump -, potrivit cărora alegerile prezidenţiale au fost ”trucate” în favoarea lui Joe Biden.

Rudy Giuliani a declarat în emisiile sale pe YouTube că maşinile de vot aparţinând societăţii Dominion Voting Systems au contrinuit la ”furarea alegerii” fostului preşedinte republican.

Compania l-a dat în judecată pe Rudy Giuliani cu privire la defăimare şi îi cere despăgubiri în valoare de 1,3 miliarde de dolari, acuzându-i că i-a afectat reputaţia şi i-a pus în pericol angajaţii.

YouTube precizează că aceste canale retrase din programul cu plată ar putea să facă apel sau să depună o nouă cerere de înregistrare în termen de 30 de zile, cu condiţia ca problemele respective să fie soluţionate.

Rudy Giuliani, un avocat în vârstă de 76 de ani, riscă de asemenea să fie exclus din Baroul New Yorkului.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.