Preşedintele chinez Xi Jinping i-a dat asigurări miercuri omologului său rus Vladimir Putin, într-o convorbire la telefon, cu privire la susţinerea Beijingului în domeniul ”suveranităţii” şi ”securităţii”, potrivit agenţiei oficiale chineze de presă China Nouă, care nu precizează dacă aceste declaraţii vizează Ucraina sau Taiwanul, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”China este dispusă să continue, împreună cu Rusia, susţinerea reciprocă în probleme de suveranitate, securitate şi în alte probleme de interes fundamental şi îngrijorări majore”, i-a spus Xi Jinping lui Vladimir Putin, citat de China Nouă.

Agenţia oficială chineză nu leagă, însă, aceste declaraţi de vreun exemplu precis, de xemplu Ucraina sau Taiwanul.

Ultima convorbire la telefon cunoscută a celor doi lideri a avut loc în februarie, la o zi după ce Rusia a invadat Ucraina.

China refuză, de la invazia rusă a Ucrainei, la 24 februarie, să folosească cuvântul ”invazie” pentru a desemna ”operaţiunea militară specială” a lui Putin şi aruncă vina acestui război rus asupra Statelor Unite ş NATO.

Puterea comunistă chineză, apropiată Kremlinului, cu care vrea să facă un front comun împotriva Statelor Unite, s-a abţinut totodată să condamne invazia rusă.

Cu trei săptămâni înainte de lansarea Războiului rus în Ucraina, Xi Jinping l-a primit la Beijing pe Vladimir Putin, în marja ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice (JO) de iarnă din 2022.

Ei au proclamat atunci ”prietenia fără limite” dintre China şi Rusia şi au semnat numeroase acorduri, inclusiv în domeniul gazelor naturale.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.