Statele Unite ar putea să recurgă la ”diplomaţie” cu Coreea de Nord, în vederea unei ieşiri din impas în dosarul programului nuclear nord-coreean, anunţă Casa Albă, relatează AFP.
”Avem un obiectiv clar cu privire la Coreea de Nord, şi anume denuclearizarea” peninsulei coreene, a anunţat miercuri o purtătoare de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki.
”Vom continua să aplicăm sancţiuni, bineînţeles. Ne consultăm cu aliaţii şi partenerii noştri. Suntem pregătiţi să recurgem la o formă de diplomaţie, dacă ea conduce către denuclearizare”, a spus ea.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Însă preşedintele american Joe Biden rămâne tăcut, pentru moment, cu privire la intenţiile pe care le are faţă de Phenian.
El invocă o examinare în curs în vederea stabilirii unei noi strategii, în urma tentativei uneidiplomaţii directe a predecesorului său Donald Trump cu dictatorul Kim Jong Un, care nu a condus la niciun progres în dezarmarea nucleară a acestei ţări izolate.
Biden a avertizat însă că Statele Unite vor riposta ”în consecinţă”, în cazul unei ”escaladări” nord-coreene, în urma unor tiruri de rachetă ale Phenianului la sfârşitul lunii trecute.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.