Jurnaliştii Washington Post îl acuză pe prezidenţiabilul republican că a utilizat anterior până la 285.000 de dolari din fondurile Trump Foundation, o organizaţie caritabilă susţinută aproape integral din banii donatorilor, pentru a convinge autorităţile locale din Palm Beach să renunţe la o amendă împotriva clubului său de golf şi pentru a soluţiona un proces înainte ca acesta să ajungă în instanţă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În 2007, Trump s-a folosit de fondurile deţinute de organizaţia sa caritabilă, după ce clubul său de golf din Palm Beach, Florida a primit o amendă de 120.000 de dolari de la autorităţile locale, după ce s-a descoperit că erau folosite steguleţe de două ori mai înalte decât limita legală. Pentru a determina autorităţile locale să renunţe la amendă, republicanul a donat 125.000 de dolari către organizaţii caritabile pentru veterani din fondurile deţinute de Trump Foundation.

Practic, republicanul a utilizat banii donaţi în scop caritabil de alte persoane pentru a scăpa de o amendă emisă împotriva clubului său de golf din Palm Beach.

Ulterior, un jucător de golf a dat în judecată în 2010 un alt club newyorkez al republicanului, după ce organizatorii au refuzat să-i înmâneze premiul de 1 milion de dolari pentru câştigarea unui campionat. În schimb, avocaţii republicanului l-au convins pe reclamant să accepte o înţelegere de 158.000 de dolari, iar aceşti bani au provenit tot din fondurile Trump Foundation.

Washington Post a scris în ultimele două săptămâni despre fondurile Trump Foundation, care au fost folosite în mod ilegal de către Donald Trump pentru a achiziţiona mai multe produse cu scop personal.

Însă, aceste abuzuri repetate reprezintă o încălcare a legislaţiei fisclae, precum şi a încrederii donatorilor săi.

Autorităţile fiscale ar putea să-l oblige pe republican să plătească penalităţi şi să ramburseze integral fondurile organizaţiei caritabile, care au fost folosite în scopuri persoanale.

Donald Trump este vizat de o anchetă a procurorului general newyorkez, care-l suspectează că a încălcat legile organizaţiilor caritabile.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.