Parlamentul ucrainean a aprobat miercuri prin vot nominalizarea fostului preşedinte al Legislativului Volodimir Groisman în funcţia de premier, după o criză politică de mai multe luni, relatează AP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Parlamentarii au adoptat cu 250 de voturi la 70 nominalizarea lui Groisman de către preşedintele Petro Poroşenko.

Ei au acceptat totodată demisia fostului premier Arseni Iaţeniuk, potrivit BBC.

Iaţeniuk şi-a anunţat demisia duminică, după mai multe săptămâni de presiuni în acest sens. El a supravieţuit unei moţiuni de cenzură în februarie.

Fostul Guvern a fost acuzat de corupţie şi incapacitatea de a implementa reforme.

Arseni Iaţeniuk a fost premierul Ucrainei de la îndepărtarea de la putere a fostului preşedinte prorus Viktor Ianukovici, în februarie 2014, în urma unor proteste sângeroase.

Programul de reforme al Guvernului său, impus de Occident, a stagnat în ultima perioadă, iar o serie de reformişti au părăsit Executivul.

Ministrul Economiei Aivaras Abromavicius a demisionat în urmă cu peste două luni, după ce a acuzat Guvernul de o lipsă de angajament în a pune capăt corupţiei.

"Împreună vom face o Ucraină prosperă", a declarat Groisman în Parlament, citat de BBC.

"Vă voi arăta ceea ce înseamnă cu adevărat să conduci o ţară", a spus el înainte de vot, citat de Reuters.

Groisman a subliniat anterior că guvernul său nu va tolera corupţia şi va căuta să consolideze relaţiile cu Europa.

"Înţeleg ameninţările cu care ne confruntăm. Aş dori să insist asupra a trei ameninţări - corupţia, o guvernare ineficientă şi populismul, care nu reprezintă o ameninţare mai mică decât inamicul din estul Ucrainei", a declarat el, referindu-se la separatiştii proruşi.

Anterior, preşedintele Petro Poroşenko a declarat în Parlament că lupta împotriva corupţiei este crucială în vederea îmbunătăţirii atmosferei investiţiilor în Ucraina.

Poroşenko a mai spus că noul Guvern va continua politica unei apropieri în vederea integrării Ucrainei în Europa.

Un aliat al preşedintelui Petro Poroşenko, Groisman se va confrunta cu presiunea continuării programului de reforme impus Ucrainei de UE.
Groisman este perceput ca un om al conclierii, după ce coaliţia de guvernare a refuzat să o susţină pe Natalie Jaresko, ministrul în exerciţiu al Finanţelor, născută în Statele Unite, lăudată ca o reformistă, neafectată de clientelism şi corupţie.

La exact doi ani de la izbucnirea războiului în estul Ucrainei, lupta pentru reformă politică la Kiev intră într-o nouă fază, comentează corespondentul BBC din capitala ucraineană.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.