Întâlnirile secretarului american al apărării, Lloyd Austin, cu liderii israelieni se vor desfăşura în alte locaţii decât cele prevăzute iniţial, iar sosirea sa a fost uşor întârziată din cauza protestelor locale faţă de planul guvernului lui Benjamin Netanyahu de modificare a sistemului judiciar, a declarat un oficial american citat de Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Pentagonul a declarat că întâlnirile lui Austin au fost mutate de la Ministerul Apărării din Israel în apropierea aeroportului din Tel Aviv.

Schimbarea locului întâlnirilor de joi a fost făcută la cererea guvernului israelian, a declarat miercuri oficialul, care a vorbit sub rezerva anonimatului.

"Oficialii israelieni au insistat ca locul întâlnirii să fie schimbat şi au spus că sunt îngrijoraţi de protestele planificate în apropierea sediului Ministerului Apărării", a declarat oficialul pentru Reuters în timpul unei escale a lui Austin în Egipt, unde are programate discuţii.

Zeci de mii de protestatari au ieşit sâmbătă pe străzile oraşelor israeliene, pentru a noua săptămână consecutiv, manifestând împotriva planului guvernului naţionalist-conservator al premierului Benjamin Netanyahu de a revizui sistemul judiciar al ţării.

Demonstraţiile de sâmbătă seară din Tel Aviv şi din alte oraşe au început în mod paşnic. Cu toate acestea, imaginile difuzate ulterior de poliţie au arătat protestatari care au dărâmat bariere în Tel Aviv şi au provocat incendii în timp ce blocau drumurile. Poliţia a folosit tunuri cu apă împotriva protestatarilor.

Marşurile antiguvernamentale au atras mulţimi uriaşe, săptămânal, de la începutul lunii ianuarie, când guvernul lui Netanyahu a luat în vizor Curtea Supremă. Protestatarii se opun legislaţiei preconizate de Netanyahu şi de aliaţii săi de dreapta şi religioşi, care ar limita puterile Curţii Supreme de a se pronunţa împotriva legislativului şi a executivului, oferind în acelaşi timp legislatorilor puteri decisive în numirea judecătorilor.

Intensitatea protestelor a crescut de la 1 martie, când poliţia israeliană a tras cu grenade asurzitoare şi au izbucnit încăierări la Tel Aviv.

Marţi, forţele israeliene au efectuat un raid într-o tabără de refugiaţi din Jenin, în Cisiordania ocupată, ucigând cel puţin şase bărbaţi înarmaţi palestinieni, inclusiv un membru Hamas suspectat că a împuşcat mortal doi fraţi dintr-o aşezare evreiască din apropierea satului Huwara.

Oficiali americani au declarat că Austin va aduce în discuţie preocuparea sa cu privire la creşterea tensiunilor din Cisiordania.

"El (Austin) va fi, de asemenea, foarte sincer cu liderii israelieni cu privire la preocupările sale legate de ciclul de violenţe din Cisiordania şi se va consulta cu privire la măsurile pe care liderii israelieni le pot lua pentru a restabili semnificativ calmul înainte de următoarele sărbători (evreieşti şi musulmane)", a declarat un înalt oficial american din domeniul apărării, sub rezerva anonimatului.

Săptămâna trecută, Statele Unite i-au cerut lui Netanyahu să îşi exprime dezaprobarea faţă de un apel al ministrului său ultranaţionalist de finanţe, Bezalel Smotrich, ca satul Huwara să fie "şters" - un comentariu pe care Netanyahu l-a numit duminică "nepotrivit". Departamentul de Stat al SUA a calificat comentariul lui Smotrich drept "respingător".
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.