Prim-ministrul ungar, Viktor Orban, consideră că Uniunea Europeană nu ar trebui să „pedepsească” Marea Britanie pentru Brexit, scrie Politico.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Sunt foarte pozitiv... nu-mi place să... să pedepsesc britanicii doar pentru că au decis să plece”, a declarat Orban în faţa reporterilor în timp ce se îndrepta spre o întâlnire neoficială a liderilor UE pe tema Brexitului.

„Este o naţiune grozavă, aşa că ar trebui să avem o abordare corectă pentru a ajunge la un acord bun”, a declarat el.

Orban a adăugat că unii din UE doresc să pedepsească Londra pentru decizia sa de a părăsi blocul european, dar „sunt alţii, cum ar fi Ungaria, cărora nu le place această abordare şi ar dori un Brexit corect.”

El l-a lăudat apoi pe negociatorul-şef al UE, Michel Barnier, „pentru că face o treabă foarte bună.”

În timp ce vorbea cu reporterii, Orban a fost întrerupt de preşedintele francez, Emmanuel Macron, care a venit la el pentru a-i strânge mâna. Cei doi sunt liderii a două mişcări opuse în vederea alegerilor europarlamentare din 2019, Orban fiind liderul populiştilor iar Macron al liberalilor.

Predecesorul lui Macron, Francois Hollande, a declarat că după Brexit, „ar trebui să existe „un risc, trebuie plătit un preţ” pentru părăsirea UE.

Parisul s-a distanţat de această abordare, purtătorul de cuvânt al guvernului francez, Benjamin Griveaux, declarând: „Nu este niciodată ceva bun, nu ar trebui niciodată să umileşti sau să pedepseşti.”

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.