Vicepremierul italian Luigi Di Maio a exclus duminică ieşirea Italiei din zona euro, afirmând că astfel de discuţii sunt doar afirmaţii alarmante ale oponenţilor politici, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Nu trebuie să se teamă nimeni de ieşirea din zona euro sau din Uniunea Europeană,  nu există niciun pericol şi nicio intenţie, pentru că nu asta ne-au cerut italienii la alegeri”, a afirmat Di Maio într-un interviu acordat televiziunii Canale 5.

Di Maio, liderul Mişcării Cinci Stele, care guvernează alături de partidul de dreapta Liga, a declarat că Partidul Democrat din opoziţie a spus că guvernul vrea să iasă din euro pentru că vrea să sperie poporul.

Atât Liga cât şi Cinci Stele au făcut campanie cu o platformă anti-euro, dar foştii rivali au renunţat la planul de a ieşi din zona euro atunci când şi-au unit forţele să formeze guvernul, în luna iunie, după un rezultat neconcludent al alegerilor.

Cu toate acestea, pieţele financiare rămân nervoase, în pofida reiterărilor repetate că renunţarea la euro nu se află în programul de guvernare. Unele comentarii eurosceptice făcute de membri ai coaliţiei au dus la vânzări mari de obligaţiuni guvernamentale italiene.

Un sondaj de opinie realizat de Ipsos, publicat sâmbătă în Corriere della Sera, a arătat că 61% dintre italieni vor păstrarea euro, comparativ cu 27% care vor revenirea la liră.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.