Poliţia norvegiană a anunţat marţi că a arestat un bărbat înarmat care a furat o ambulanţă, la Oslo, şi a răsturnat mai multe persoane, inclusiv bebeluşi gemeni, fără ca motivaţiile să-i fie cunoscute imediat, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Poliţia a precizat că se află în căutarea unui al doilea suspect - o femeie - pe care precizează că a identificat-o şi pe care o prezintă ca având ”pilelea deschisă la culoare, părul şaten un pic ondulat, poată o haină neagră şi pare sub influenţa” unor substanţe.

”Noi nu avem pentru moment vreo informaţie (care să arate) că incidentul este de natură teroristă”, a anunţat pe Twitter Poliţia din Oslo.

Potrivit postului TV2, bărbatul arestat este în vârstă de aproximativ 30 de ani, iar femeie căutată este în vârstă de aproximativ 20 de ani. Amândoi sunt de naţionalitate norvegiană şi sunt cunoscuţi poliţiei, potrivit TV2.

Poliţia a anunţat anterior că are ”controlul asupra unei ambulanţe care a fost furată de către un bărbat înarmat” şi că s-au tras mai multe focuri de armă în vederea opririi suspectului, care nu a fost rănit grav.

”O femeie cu un cărucior pentru copii şi un cuplu de persoane în vârstă au fost răsturnate sau au trebuit să se arunce” pe jos, pentru a se feri din calea vehiculului furat, a adăugat ea ulterior. ”Femeia şi copilul au fost conduşi la spital”.

Spitalul Universitar din Oslo a anunţat că este vorba despre gemeni în vârstă de şapte luni, dintre care unul a fost rănit uşor, iar celălalt se afla într-o stare încă nedeterminată.

În imagini de televiziune, căruciorul apare răsturnat, dar şi un panou de semnalizare.

Potrivit unor martori citaţi de NRK, poliţia a tras în pneurile ambulanţei furate, iar suspectul a răspuns trăgând focuri de armă.

Urmărit de poliţie, vehicul furat şi-a încheiat cursa în grilajul de la intrarea unui imobil locuit.

Posturi de televiziune au difuzat imagini în care apare o camionetă marca Mercedes, puternic avariată, şi a cărei portieră din faţă în partea stângă părea să prezinte mai multe puncte de impact al unor gloanţe.

Potrivit presei, cei doi suspecţi au furat ambulanţa sub ameninţarea unei arme, după ce au ieşit dintr-un prim vehicul accidentat, care să răsturnat.

Incidentul a avut loc într-un cartier rezidenţial situat în nordul capitalei norvegiene.

Elevii unei şcoli şi copii dintr-o grădiniţă au fost închişi în interiorul instituţiilor.

Importante forţe de poliţie, unele puternic echipate şi înarmate, au fost desfăşurate la faţa locului, survolat cu un elicopter.

Motivaţiile suspectului sunt necunoscute în acest stadiu.

Norvegia a fost ţinta mai multor atacuri teroriste ale extremei drepte - inclusiv un dublu atentat comis de către Anders Behring Breivik, care a ucis 77 de persoane la 22 iulie 2011.

Niciun atentat al unor extremişti islamişti nu a fost comis până în prezent pe teritoriul norvegian.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.