Ucraina a anunţat marţi că a bombardat unităţi militare şi un depozit de muniţie rusesc în regiunea ocupată Herson (sud), unde ocupaţia rusă a anunţat că au fost ucise şapte persoane, relatează AFP..

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unor oficiali militari înăsrcinaţi cu sudul Ucrainei, în aceste bombardamente au fost ucişi 52 de militari ruşi.

Un ”depozit de muniţie, la Kahovska”  a fost vizat, precizează aceste surse.

Ocupaţia rusă din regiunea Herson a anunţat că şapte persoane au fost ucise, iar alte 60 au fost rănite în acest atac, în noaptea de luni spre marţi.

”Sunt şapte morţi şi aproximativ 60 de răniţi” în acest atac, care a vizat oraşul Nova Kahovka, a anunţat într-o postare pe Telegram şeful administraţiei militaro-civile instalate în această localitate de către armata rusă, Vladimir Leontiev.

O adjunctă din administraţia de ocupaţie, Ekaterina Gubareva, a anunţat şi ea şapte morţi şi a precizat că armata ucraineană a atacat cu lansatoare multiple de rachetă americane de tip HIMRS.

AFP scrie că nu a putut verifica imediat aceste acuzaţii.

Într-o înregistrare video difuzată de presa rusă, apare o minge de foc uriaşă şi jerbe de foc spre cer, în toiul nopţii, se aud detonări puternice şi se ridică o coloană de fum alb.

Imagini publicate de ocupaţie arată clădiri distruse.

”Zeci de case au fost atinse (...). Scoatem oameni dintre dărâmături”, acuză Vladimir Leontiev.

”Este o tragedie teribilă (...). Numărul (victimelor) va creşte, pentru că amploarea pagubelor este imensă”, estimează el.

”Este clar că este (un atac) deliberat, violent, cinic, cu rachete de înaltă precizie. Nu există ţinte militare aici (...). Depozite au fost atinse magazine, o farmacie, staţii de alimentare cu carburantşi o biserică”, acuză el, denunţând un ”act de terorism”.

Regiunea Herson, situată în apropierea Peninsulei ucrainene Crimeea, anexată de Rusia în 2014, este ocupată de în mare parte de forţe ruse, în urma invaziei ruse de la 24 februarie.

Armata ucraineană poartă de mai multe săptămâni o contra-ofensivă pe frontul de la Herson, în contextul în care grosul armate ruse este desfăşurat în Donbas, în estul Ucrainei.

Kievul a reuşit să recâştige teren şi să se apropie de Herson, un oraş cu 290.000 de locuitori, însă nu reuşeşte să străpungă adânc apărarea rusă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.