Consiliul de Securitate al ONU a adoptat luni prima rezoluţie prin care cere un ”armistiţiu imediat” în Războul din Fâşia Gaza, la peste patru luni de la începutul conflictului dintre Israel şi mişcarea islamistă palestiniană Hamas, în urma atacului terorist de la 7 octombrie, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Secretarul general al ONU Antonio Guterres salută acest vot ”foarte aşteptat” într-un mesaj postat pe X.

”Consiliul de Securitate al ONU tocmai a adoptat o rezoluţie foarte aşteptată cu privire la (Războiul din Fâşia) Gaza, (prin) care cere un armistiţiu imediat şi eliberarea imediată şi necondiţionată a tuturor ostaticilor. Această rezoluţie trebuie să fie pusă în aplicare. Un eşec ar fi de neiertat”, scrie Antonio Guterres.

Rezoluţia a fost adoptată după ce Statele Unite s-au abţinut de la vot.

În rezoluţia adoptată în aplauze cu 14 voturi şi o abţinere, Consiliul ”cere un armistiţiu imediat în lunile Ramadanului”, care a început în urmă cu două săptămâni, care ”să conducă la un armistiţiu durabil” şi ”cere eliberarea imediată şi necondiţionată a tuturor ostaticilor”.

Spre deosebire de un proiect american de rezoluţie respins vineri prin veto de către Rusia şi China, această rezoluţie nu leagă aceste cerinţe de eforturi doplomatice ale Qatarului, Statelor Unite şi Egiptului, însă recunoaşte ”existenţa” acestor negocieri în vederea unui armistiţiu şi unui schimb de ostatici şi deţinuţi palestinieni.

SUA ÎŞI SCHIMBĂ POZIŢIA

Vineri, Rusia şi China s-au opus prin veto unui proiect american al unei rezoluţii care sublinia ”necesitatea” unei ”încetări imediate a focului” în Războiul din Fâşia Gaza în legătură cu negocieri în vederea eliberării ostaticilor luaţi în atacul sângeros fără precedent al Hamas de la 7 octombrie în sudul Israelului.

Unii observatori au semnalat că aceasta este o schimbare substanţială a poziţiei Statelor Unite, în urma unor presiuni de a-şi limita susţinerea Israelului, în contextul în care ofensiva israeliană s-a soldat cu peste 32.000 de morţi în Fâşia Gaza, potrivit Ministerului Sănătăţii al Hamas.

Statele Unite s-au opus până vineri în mod sistematic folosirii cuvântului ”armistiţiu” în rezoluţiile ONU şi au blocat trei proiecte de rezoliţii în acest sens.

Însă în acest text respins, Statele Unite nu cereau în mod explicit un armistiţiu imediat. Ele au folosit o formulare - denunţată drept ambiguă de către ţările arabe, China şi Rusia, care au denunţat ”spectacolul ipocrit” al Statelor Unite.

Rezoluţia adoptată luni este rezultatul eforturilor membrilor nepremanenţi ai Consiliului de Securitate al ONU, care au negociat întregul weekend cu Statele Unite, în vederea evitării unui nou eşec, potrivit unor surse diplomatice.

Consiliul cere totodată în această rezoluţie ”ridicarea tuturor obstacolelor” din calea ajutorului umanitar.

HAMASUL NU ESTE CONDAMNAT ÎN REZOLUŢIE

Consiliul de Securitate al ONU, puternic împărţit în dosarul conflictului israeliano-palestinian, a reuşi să adopte de la 7 octombrie şi până în prezent doar două rezoluţii - dintre opt supuse la vot - în principal cu caracter umanitar.

Însă aceste rezoluţii nu au condus la vreun rezultat important, după cinci luni şi jumătate de război, iar intarea ajutorului în Fâşiea Gaza asediată rămâne în continuare insuficientă şi face ca foametea să planeze în enclavă.

Această rezoluţie condamnă, pe de altă parte, ”toate actele teroriste”, însă fără să menţioneze atacul Hamas de la 7 octombrie, soldat cu cel puţin 1.160 de morţi, majoritatea civili, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP pe baza unor date oficiale israeliene.

Niciuna dintre rezoluţiile adoptate de către Consiliul de Securitate sau Adunarea Genrală ale ONU începând de la 7 octombrie încoace nu condamnă în mod specific Hamas.

Din acest motiv, Israelul condamnă în mod sistematic aceste rezoluţii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.