Cel puţin 13 persoane au fost ucise şi peste 90 rănite în nord-vestul Pakistanului şi în Afganistan, în urma cutremurului cu magnitudinea 6,5 care a avut loc, marţi seară târziu, în Afganistan, tranmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

UPDATE: Un nou bilanţ anunţat de autorităţi arată că cel puţin 13 persoane au murit şi peste 90 au fost rănite în Pakistan şi Afganistan în urma cutremurului cu magnitudinea de 6,5 grade.

Cel puţin nouă persoane au fost ucise şi 44 rănite în nord-vestul Pakistanului, a declarat un oficial guvernamental pakistanez, iar spitalele din nordul provinciei Khyber Pakhtunkhwa au fost puse în stare de urgenţă în cursul nopţii.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Cel puţin patru persoane au fost ucise şi 50 rănite în Afganistan, a declarat un oficial al Ministerului Sănătăţii din această ţară.

ŞTIRE INIŢIALĂ: Cel puţin două persoane au fost ucise în Afganistan, a declarat un oficial al agenţiei pentru dezastre din această ţară.

Cutremurul a fost resimţit pe o suprafaţă de peste 1.000 km lăţime, de aproximativ 285 de milioane de persoane din Pakistan, India, Uzbekistan, Tadjikistan, Kazahstan, Kârgâzstan, Afganistan şi Turkmenistan, a declarat Centrul seismologic european-mediteranean.

Epicentrul a fost localizat în munţii Hindu Kush, în provincia nord-estică afgană puţin populată Badakhshan, la 40 km sud-est de satul Jurm, la adâncimea considerabilă de 187 km, a precizat Institutul Geologic al SUA.

În provincia pakistaneză Khyber Pakhtunkhwa, la graniţa cu Afganistanul, nouă persoane au fost ucise şi 44 rănite, a declarat, miercuri, pentru Reuters un înalt oficial provincial Abdul Basit, adăugând că cel puţin 19 case au fost avariate.

Shafiullah Rahimi, un purtător de cuvânt al ministerului afgan de atenuare a efectelor dezastrelor, a declarat marţi târziu că două persoane au fost ucise în provincia estică Laghman.

Mari părţi din Asia de Sud sunt active din punct de vedere seismic, deoarece o placă tectonică cunoscută sub numele de placa indiană se împinge spre nord în placa eurasiatică.

Un cutremur cu magnitudinea 6,1 în estul Afganistanului a ucis peste 1.000 de persoane anul trecut.

În 2005, cel puţin 73.000 de persoane au fost ucise de un cutremur cu magnitudinea de 7,6 care a lovit nordul Pakistanului.

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.