Universitatea Yale a fost notificată de Departamentul de Justiţie al SUA că a discriminat candidaţii asiatici americani şi albi cărora le-a încălcat drepturile civile, aceştia având cu mult mai puţine şanse la admitere decât studenţii de culoare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Departamentul de Justiţie susţine, într-un comunicat publicat pe site, că instituţia de învăţământ s-a bazat pe criterii rasiale atunci când a primit studenţi noi, în fiecare an. Majoritatea candidaţilor, asiatici americani şi albi, au avut şanse de 1/10 până la 1/4 în comparaţie cu afro-americanii, chiar dacă aveau rezultate comparabile. 

Universitatea Yale a respins ''categoric'' aceste acuzaţii, pe care le-a calificat drept ''nefondate''. ''Noi ne interesăm de persoana în ansamblu când alegem pe cine admitem'', a transmis universitatea, declarându-se "mândră" de criteriile ei de selecţie.

"Nu există formă de discriminare rasială pozitivă", a spus secretarul de stat adjunct al Departamentului pentru Drepturi Civile Eric Dreiband. "Împărţirea ilegală a americanilor în categorii rasiale şi etnice încurajează stereotipurile, resentimentele şi divizarea'', a adăugat el. 

Deşi Curtea Supremă a apreciat că universităţile care primesc fonduri de la stat au libertatea de a-şi alege candidaţii în anumite condiţii, Departamentul de Justiţie îşi menţine poziţia cu privire cu faptul că la Yale au fost folosite criterii rasiale.  . 

Universitatea a luat în calcul rasa candidaţilor în mai multe etape în procesul de admitere, ajungându-se până acolo încât au fost create şi clase bazate pe apartenenţa la o anumită rasă. 

Departamentul de Justiţie i-a solicitat Universităţii Yale să nu mai procedeze astfel în anul 2020-2021 şi să prezinte un plan prin care să demonstreze prin care să demonstreze că a renunţat la astfel de practici. 

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.