Cele 27 de state membre ale Uniunii Europene (UE) şi-au dat joi în mod oficial unda verde unui acord comercial negociat anul trecut cu Statele Unite, care va putea astfel să intre în vigoare înaintea ultimatului stabilit de către preşedintele american Donald Trump la 4 iulie, relatează AFP.
Parlamentul European (PE), a cărui aprobare era de asemenea necesară, a ratificat acordul comercial săptămâna trecută, după ce a negociat cu statele membre garanţii în vederea unei mai bune apărări a intereselor europene.
???? Today, the Council formally adopted two regulations implementing the tariff-related commitments set out in the EU-US Joint Statement of 21 August 2025.
- Cyprus Presidency of the Council of the EU 2026 (@CY2026EU) June 25, 2026
The completion of the legislative process confirms the EU's commitment to a stable, predictable and mutually beneficial… pic.twitter.com/wnj7p11SYQ
Statele membre au validat, la rândul lor, legislaţia care anulează taxe vamale aplicate în UE majorităţii produselor industriale şi agricole provenind din Statele Unite.
Acesta era principalul angajament pe care şi l-au asumat europenii, vara trecută, la Turnberry, în Scoţia, în schimbul unei plafonări la 15% a taxelor impuse anul trecut de către preşedintele american importurilor europene.
Donald Trump a denunţat un proces de ratificare european prea lung şi le-a dat europenilor ultimatum până la 4 iulie - ziua marcării a 250 de ani de la înfiinţarea Statelor Unite - pentru a-şi respecta acest angajament.
Printr-un compromis negociat în mai cu statele membre UE, eurodeputaţii au obţinut o clauză de caducitate - "sunset clause" -, care prevede expirarea automată a acordului comercial în 2029, după sfârşitul mandatului lui Donald Trump, în cazul în care nu este prelungit până atunci.
Comisia Europeană (CE) poate, de asemenea, suspende acest Pact Vamal, dacă Donald Trump nu anulează, până la sfârşitul anului, suprataxele de 50% pe care le-a impus anumitor produse care conţin fier sau aluminiu.



























