Uniunea Europeană a cerut joi Marii Britanii să renunţe urgent la planul de modificare a tratatului de separare de UE, dar guvernul premierului Boris Johnson a refuzat şi a continuat să susţină proiectul de lege care poate anula patru ani de negocieri pentru Brexit, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În timp există o probabilitate tot mai mare pentru un sfârşit prost al ieşirii Marii Britanii din UE, Comisia Europenă a afirmat că Londra ar comite ”o încălcare extrem de grabă” a acordului de retragere convenit anul trecut, dacă va continua cu proiectul de lege propus.

După discuţii de urgenţă care au avut loc joi între vicepreşedintele Comisiei, Maros Sefcovic, şi negociatorul britanic pentru Brexit, Michael Gove, UE a declarat că propunerea Marii Britanii a ”afectat grav încrederea”, pe care Londra trebuie acum să o restabilească.

Dar guvernul britanic a precizat că va continua planul, spunând că proiectul de lege va fi dezbătut luni şi apublicat o opinie legală care afirmă că parlamentul britanic este suveran şi poate face efectiv ceea ce doreşte.

”Parlamentul este suveran în materie de legislaţie internă şi poate adopta o lege care încalcă obligaţiile asumate prin tratat de Marea Britanie. Parlamentul nu ar acţiona neconstituţional în adoptarea unei astfel de legislaţii ”, se spune în avizul juridic.

Diplomaţii şi oficialii UE au declarat că blocul ar putea folosi acordul de retragere pentru a întreprinde acţiuni în justiţie împotriva Marii Britanii, deşi nu va exista nicio rezoluţie înainte de termenul de final de an pentru ieşirea completă a Marii Britanii din perioada de tranziţie.

Guvernul britanic declară că este dedicat tratatului şi că proiectul de lege care modifică părţi din acordul de retragere nu face decât să clarifice ambiguităţile. Principala sa prioritate, afirmă Executivul, este acordul de pace din 1998 privind Irlanda de Nord care a pus capăt deceniilor de violenţă.

Ministrul francez de Externe Jean-Yves Le Drian i-a spus omologului său britanic Dominic Raab că încălcarea acordului de retragere cu UE ar fi ”inacceptabilă”, a spus o purtătoare de cuvânt.

Liderilor europeni li s-a dat un ultimatum: să accepte încălcarea tratatului sau să se pregătească pentru un divorţ dezordonat, care ar putea semăna haosul în lanţurile de aprovizionare din Europa şi ar putea speria pieţele financiare globale.

Marea Britanie a semnat tratatul şi a părăsit oficial UE în ianuarie, după mai bine de trei ani de criză şi lupte pentru Brexit. Însă este încă membră în toate privinţele, în afară de nume, până la sfârşitul anului, când expiră un acord de tranziţie.

Lira sterlină, care tinde să scadă în momentul în care apar probleme legate de Brexit, s-a depreciat faţă de dolar şi euro. Şefa Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat că monitorizează evoluţia Brexitului.
Diplomaţii europeni au declarat că Marea Britanie se joacă cu Brexitul, ameninţând că va distruge procesul şi provocând Bruxelles-ul să schimbe cursul. Unii se tem că Johnson consideră că ieşirea fără acord este o distragere utilă a atenţiei de la pandemia de coronavirus.

O sursă din UE a declarat că Marea Britanie nu va reuşi dacă va încerca să se folosească de ameninţarea cu încălcarea acordului de retragere pentru a obţine concesii în cadrul negocierilor comerciale.

Fără un acord comercial, relaţii comerciale în valoare de aproape 1.000 de miliarde de dolari între UE şi Marea Britanie ar putea intra în confuzie la începutul anului 2021, agravând impactul economic al pandemiei de coronavirus.

Însă Marea Britanie apasă pe unul dintre cele mai sensibile butoane ale UE - teama că după Brexit ar putea deveni un concurent de piaţă liberă mult mai dereglementat şi cu acces pe pieţele UE prin utilizarea ajutorului de stat selectiv.

Ultima dispută se concentrează asupra normelor pentru Irlanda de Nord, care împarte o frontieră terestră cu Irlanda, membră a UE, deoarece în cadrul acordului de divorţ rămâne pe orbita UE - o restricţie pe care Marea Britanie doreşte să o elimine.

Joi, Marea Britanie a recunoscut în mod deschis că este gata să încalce legea internaţională.

”Este un principiu stabilit al dreptului internaţional că un stat este obligat să îşi îndeplinească obligaţiile din tratat cu bună-credinţă”, afirmă opinia legală a guvernului.

”Cu toate acestea, în circumstanţele dificile şi extrem de excepţionale în care ne aflăm, este important să ne amintim de principiul fundamental al suveranităţii parlamentare”, potrivit documentului.

Foştii lideri britanici Theresa May şi John Major l-au criticat pe Johnson pentru că se gândeşte să încălce intenţionat legislaţia internaţională. Major a spus că Marea Britanie îşi va pierde ”reputaţia că îşi onorează promisiunile pe care le facem”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.