Ungaria nu a vrut niciodată să se opună Rusiei, ci a vrut să lege relaţii strânse cu ea, i-a spus marţi premierul ungar Viktor Orban preşedintelui Vladimir Putin, în marja unui summit al Noilor Drumuri ale Mătăsii, în China, organizat de către preşedintele chinez Xi Jinping, potrivit unui traducător al televiziunii publice ruse, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ungaria încearcă să salveze contactele bilaterale ungaro-ruse în contextul unor tensiuni internaţionale importante, i-a spus Viktor Orban lui Vladimir Putin, la o întâlnire înainte de începerea summitului Noilor Drumuri ale Mătăsii.

Liderul de la Kremlin şi-a exorimat satisfacţia faţă de faptul că are Ungaria ca interlocutor în Uniunea Europeană (UE).

Viktor Orban se străduieşte să-şi menţină relaţiile cu Rusia, în pofida invaziei şi războiului rus în Ucraina.

”Din cauza condiţiilor geopolitice actuale, posibilităţile de păstra contactul şi de a dezvolta relaţiile sunt foarte limitate”, i-a spus Vladimir Putin lui Vikor Orban.

”Însă este satisfăcător că (Rusia) şi-a păstrat relaţiile cu multe ţări europene, iar Ungaria este una dintre ele”, a adăugat el, potrivit unor imagini transmise de televiziunea rusă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.