Un bărbat de origine rusă deţinut în Letonia pentru spionaj în favoarea Moscovei a murit în închisoare în urma unor probleme de sănătate subite, a anunţat miercuri administraţia penitenciară din ţara baltică, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Igors Bobirs, în vârstă de 53 de ani, a fost arestat în luna august, fiind suspectat că ar lucra pentru FSB, serviciul federal de securitate al Rusiei.

Potrivit administraţiei închisorii, acesta a murit în urmă cu o săptămână, după ce a fost transferat la spital. El a murit în urma unei "deteriorări rapide a stării sale generale de sănătate".

Evenimente

30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield

Poliţia letonă a deschis o anchetă în legătură cu moartea sa, fiind ordonate o autopsie şi teste toxicologice.

Igors Bobirs şi alţi trei suspecţi au fost arestaţi în august după ce numele lor au fost menţionate în procesul de spionaj al fostului ministru de interne leton Janis Adamsons.

Janis Adamsons, fost militar sovietic şi apoi leton, ministru de interne în Letonia în 1994-95, a rămas deputat al parlamentului de la Riga timp de şase mandate până la arestarea sa în 2021. El a fost condamnat la începutul lunii noiembrie la 8 ani şi jumătate de închisoare pentru spionaj în favoarea FSB. Coinculpat în acest proces, cetăţeanul rus Ghennadi Silonov, ofiţer KGB în perioada sovietică, a fost condamnat la 7 ani şi jumătate de închisoare pentru că a cules informaţiile transmise de Janis Adamsons.

Letonia, fostă republică sovietică care este în prezent membră a Uniunii Europene şi a NATO, are relaţii tensionate cu Moscova din cauza sprijinului său puternic pentru Ucraina.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.