Un protest faţă de vizita liderului partidului italian antiimigranţi Liga Nordului la Napoli a degenerat în violenţe, relatează BBC News. Grupuri de manifestanţi înarmaţi au aruncat cu cocteiluri Molotov în forţele de ordine, care au răspuns cu gaze lacrimogene şi tunuri cu apă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Manifestanţii au mărşăluit în oraşul din sudul ţării pentru a-şi exprima opoziţia faţă de politicile anti-UE ale Ligii Nordului.

Partidul, condus de Matteo Salvini, încearcă să obţină susţinere în regiune.

Manifestaţiile din oraş au fost în mare parte paşnice, însă violenţe au izbucnit după ce un grup mic de persoane cu feţele acoperite a aruncat cu sticle şi alte obiecte în forţele de ordine.

Oamenii din zonă au căutat refugiu în clădirile din apropiere.

Salvini a decis să organizeze mitingul de la Napoli, de sâmbătă, în pofida protestelor planificate. Este pentru prima dată când s-a adresat alegătorilor din sudul Italiei.

Formaţiunea sa, aflată în nordul bogat al ţării, a criticat în repetate rânduri sudul, dar Salvini încearcă în prezent să profite de pe urma sentimentului antiimigranţi din regiune.

Vineri, un număr mic de manifestanţi cu un banner pe care scria “Napoli nu te vrea” a ocupat un centru de convenţii din Napoli, unde Salvini urma să rostească un discurs.

Ministerul italian de Interne a fost nevoit să intervină pentru ca evenimentul de sâmbătă să aibă loc.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.