Un număr de 120 de lingouri mici de aur, cântărind 3,732 kilograme, găsite în octombrie 2019 de către un controlor într-un pachet alb cu inscripţia ”expediere de obiecte de valoare către CICR”, într-o pungă de plastic, într-un tren care asigura o legătură de la Saint-Gall, la est de Lucerna, către centrul Elveţiei, urmează să fie predat Comitetului Internaţional al Crucii Roşii (CICR), anunţă într-un comunicat Parchetul din Lucerna, după ce poliţia a căutat în zadar proprietarul lingourilor, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Aurul, cu o puritate de 999,9 %, valora joi 56.000 de euro kilogramul.

”Comoara”, care nu a fost încă predată CICR, valorează astfel aproximativ 210.000 de euro.

În urma unei anchete îndelungate, autorităţile nu au putut găsi propritarul şi nu au putut nici să facă vreo legătură între lingouri şi vreo infracţiune.

”Cum aurul se afla într-un colet adresat CICR, putem presupune că proprietrul necunoscut voia să predea aurul acestei organizaţii. Astfel, descoprirea va fi predată CICR”, a anunţat vinerti, într-un comunicat, parchetul.

Comitetul, contactat de AFP, s-a declarat liniştit cu privire la originea aurului, în urma anchetei poliţiei, ceea ce îi permite să primească acest cadou.

”Ne exprimăm întreaga recunoştinţă faţă de această contribuţie generoasă”, a declarat un purtător de cuvânt, care s-a grăbit să precizeze că organizaţia privilegiază cei mai clasice de a primi donaţii.

”Donaţia primită va contribui în mod smnificativ la finanţarea operaţiunilor mondiale ale CICR dedicate protecţiei şi asistenţei persoanelor celor mai vulnerabile, afectate de război sau violenţă”, a declarat purtăroul de cuvânt.

Autul urmează să fie vândut, a precizat el.

Această donaţie cade la fix pentru CICR, care se află într-o situaţie financiară foarte dificilă, în urma creşterii costrurilor din cauza inflaţiei şi unei scăderi a generozităţii unor donatori - din cauza alocării unor fonduri foarte impotante Ucrainei.

Împotriva acestor dificultăţi, CICR a adoptat un plan drastic de reducere a costurilor - cu câteva sute de milioane de franci elveţieni - printr-o reducere semnificativă a personalului.

În total 26 dintre cele 350 de filiale ale organizaţiei din întreaga lume urmează să fie închise, iar resursele altora urmează să fie reduse în mod considerabil.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.