Un pod pe care se desfăşurau lucrări de reabilitare s-a prăbuşit parţial duminică la Patras, în vestul Greciei, iar mai multe persoane au fost prinse sub dărâmături, au declarat pentru AFP pompierii şi poliţia, care au anunţat că bilanţul provizoriu este de un mort şi un rănit.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Putem confirma decesul unei persoane", a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al poliţiei, în timp ce un purtător de cuvânt al pompierilor anunţase iniţial "o persoană rănită şi una inconştientă".

Postul public de televiziune ERT anunţase că 5 persoane au fost grav rănite, dar această informaţie nu a fost confirmată de autorităţi.

O operaţiune de salvare de amploare este în curs de desfăşurare, pompierii şi ambulanţele fiind la faţa locului. Motivele prăbuşirii nu au fost încă stabilite deocamdată.

Podul se află pe drumul care leagă portul Patras, din sud-vestul peninsulei Peloponez, de Atena.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.