Un jurnalist care lucra pentru agenţia de ştiri Agence France-Presse a fost rănit luni într-un atac cu dronă întreprins de ruşi în timp ce relata de la o poziţie a artileriei ucrainene în apropiere de oraşul Bahmut, din estul ţării, devastat de lupte, au declarat reporterii AFP care au asistat la atac, scrie The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Dylan Collins, în vârstă de 35 de ani, este cetăţean american stabilit în Liban, dar se afla în misiune în Ucraina. El a suferit multiple răni provocate de şrapnel în urma atacului, care a avut loc într-o zonă împădurită de lângă Bahmut.

Jurnalistul a fost evacuat la un spital din apropiere, unde este tratat. Medicii au declarat că viaţa nu-i este în pericol. El este conştient şi vorbeşte cu colegii, a precizat AFP.

„Investigăm toate circumstanţele din spatele acestui incident. Gândurile noastre sunt alături de Dylan şi de cei dragi lui”, a transmis directorul pentru Europa al AFP, Christine Buhagiar.

Dylan Collins lucra pentru agenţia internaţională de ştiri din 2018 şi în prezent este coordonatorul video pentru Liban şi Siria. El a făcut călătorii regulate în Ucraina de la începutul invaziei ruse, în februarie anul trecut.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.