Un judecător federal din Texas a blocat vineri depunerea de aplicaţii într-un program care protejează de deportare imigranţii care au fost aduşi în SUA când erau minori, dar a spus că sutele de mii de oameni deja înscrişi nu vor fi vizaţi până la o nouă decizie a curţii, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Judecătorul Andrew Hanen s-a alăturat unui grup de state care au reclamat în justiţie încheierea programului Deferred Action for Childhood Arrivals (DACA), susţinând că a fost creat ilegal de fostul preşedinte Barack Obama în 2012.

Hanen a decis că programul a încălcat Administrative Procedure Act (APA) atunci când a fost creat şi a afirmat că, având în vedere că mulţi oameni sunt înscriţi în prezent în program - aproximativ 650.000 -, decizia lui va fi temporară în cazul lor şi în cazul înnoirii aplicaţiilor.

Pentru a fi clar, a spus el, ordinul nu cere Guvernului să ia vreo măsură privind imigrarea, deportarea sau vreo măsură penală împotriva vreunul beneficial al DACA.

El a afirmat că Guvernul poate continua să primească noi aplicaţii în program, aşa cum a decis un judecător federal într-un caz separat, dar că nu le poate aproba.

Casa Albă şi Departamentul de Justiţie nu au comentat încă pe această temă.

Preşedintele Joe Biden, care a fost vicepreşedinte atunci când Obama a creat programul, a declarat că vrea să creeze un traseu permanent spre cetăţenie pentru beneficiarii DACA, cunoscuţi sub titulatura de „Dreamers” (visători, n.r.).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.