Justiţia turcă a acuzat de spionaj, vineri, în mod oficial, un fost angajat turc al Consulatului Statelor Unite la Istanbul, a cărui arestare a tensionat relaţiile între Ankara şi Washington, potrivit agenţiei turce de presă proguvernamentale Anadolu, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Un tribunal de la Istanbul a acceptat vineri actul de acuzare întocmit de către un procuror, care cere condamnarea la închisoarea pe viaţă a lui Metin Topuz, inculpat de ”spionaj” şi ”tentativă de răsturnare a Guvernului”, potrivit agenţiei turce.

Procesul lui Metin Topuz - care era însărcinat la Consulatul Statelor Unite să asigure legătura între autoritţile americane şi brigada de luptă împotriva traficului de stupefiante din cadrul poliţiei turce - urmează să se deschidă la 26 martie, la Tribunalul Caglayan, la Istanbul, potrivit Anadolu.

Topuz a fost arestat şi apoi încarcerat în octombrie 2017.

El este suspectat de către autorităţile turce de faptul că ar avea legături cu mişcarea predicatorului Fethullah Gülen, oaia neagră a Ankarei, care-l acuză că a urzit tentativa de lovitură de stat din 2016.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.