Poliţia portuară a anunţat miercuri că a găsit corpul unui bebeluş ”în stare de descompunere avansată” pe coasta de sud a Insulei greceşti Lesbos, una dintre principalele rute de intrare în Uniunea Europeană (UE) a migranţilor din Turcia vecină, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Corpul, găsit pe ”coasta Agios Ermogenis, în sudul insulei, a fost transferat la Spitalul din Mytilene (capitala insulei), unde urmează să fie efectuată o autopsie”, anunţă într-un comunicat Paza de Coastă.

Paza de Coastă precizează că 45 de persoane au fost arestate la 9 decembrie în apropirea acestei coaste, inclusiv o femeie care spunea că i-a căzut copilul în apă, înainte de debarcarea e insulă.

Alt bebeluş, în vârstă de două luni, a fost găsit mort vineri, în aceeaşi regiune a insulei, după ce o barcă pneumatică cu motor care transporta migranţi, în principal originari din Africa, s-a răsturnat.

În cursul operaţiunilor de salvare ale Pazei de Coastă, 32 de persoane au fost salvate atunci şi au fost transferate la Mytilene.

Numeroşi migranţi fug din calea războiului şi sărăciei şi îşi riscă viaţa într-o traversare periculoasă a câtorva mile de mare, între insulele greceşti din estul Mării Egee şi Turcia, care se află în estul Mării Mediterane.

Potrivit Organizaţiei Internţaionale a Migraţiilor (OIM), 368 de persoane au murit sau au fost date dispărute în estul Mării Medietrane de la începutul lui 2022 şi până în prezent. În 2021, s-au înregistrat în total 111 morţi.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.