O fată în vârstă de 11 ani a fost uşor rănită, iar vehiculele au luat foc şi locuinţele au fost avariate la Hamad Town şi la Manama, capitala Bahrainului, în urma căderii unor fragmente de drone interceptate şi distruse, anunţă Ministerul de Interne din Bahrain, relatează AFP.
Ministerul a publicat imagini cu pompieri care luptă împotriva unor incendii în mai multe locuinţe.
Gardienii Revoluţiei din Iran au anunţat joi că au tras rachete balistice împotriva unui Centru de Comandament american în Iordania, ca represalii faţă de atacuri ale Statelor Unite în Iran.
Această "operaţiune punitivă împotriva agresorului" a luat drept ţintă "baza aeriană Al-Azraq şi centrul de control al acesteia cu 12 rachete balistice", au anunţat Gardienii Revoluţiei, citaţi de agenţia iraniană de presă Tasnim.
Ei au dat asigurări că au distrus aceste instalaţii "şi un număr mare de avioane de luptă".
Armata ideologică a regimului iranian a anunţat de asemenea că a lovit baze în Kuwait şi Bahrain, ca represalii faţă de noile bombardamente americane în Iran.
"În două valuri de operaţiuni, 18 ţinte importante aparţinând armatei americane au fost atinse" în bazele Ali al-Salem şi Ahmad al-Jaber, în Kuwait, şi în baza aeriană Sheikh Isa, în Bahrain, au anunţat Gardienii Revoluţiei, citaţi de agenţia oficială iraniană de presă Irna.
Presa oficială iraniană a anunţat anterior un atac împotriva cartierului general al Flotei a V-a americane în Bahrain.
Armata iraniană a ameninţat tot joi să ia drept ţintă orice navă care trece prin Strâmtoarea Ormuz, iar Marina iraniană a anunţat, la rândul său, că a lovit două nave care încercau să traverseze această strâmtoare strategică,
"Orice navă care tranzitează Strâmtoarea Ormuz va fi luată drept ţintă", a anunţat Statul Major iranian, citat de agenţia iraniană de presă Tasnim.
Strâmtoarea Ormuz este de-acum "complet închisă oricărui tip de navă", în urma noilor bombardamente americane, a anunţat Statul Major iranian.
Marina iraniană, citată de televiziunea de stat Irib şi agenţia iraniană de presă Mehr, a anunţat că "două nave care încercau să traverseze ilegal Strâmtoarea Ormuz au fost lovite".
Armata americană a dezminţit că Iranul a închis Strâmtoarea Ormuz în urma noilor sale atacuri.
"Navele comerciale continuă să treacă prin Strâmtoarea Ormuz în această (miercuri) seara", a anunţat pe X Comandamentul Militar american pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM).


























