Un atac cu drone asupra rafinăriei de petrol Ilski, din sudul Rusiei, a provocat un nou incendiu, fiind a doua zi la rând când se întâmplă un astfel de incident la respectiva unitate, a anunţat vineri agenţia de presă TASS, citând serviciile de urgenţă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"La 5 mai, la ora 08:50, a fost primit un mesaj despre incendiul de la rafinăria Ilski. La ora 09:00, incendiul a fost stins înainte ca unităţile Ministerului rus pentru Situaţii de Urgenţă să ajungă la faţa locului. A fost vorba despre o suprafaţă de 60 de metri pătraţi. Potrivit primelor date, nu există morţi sau răniţi", se arată într-un comunicat al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din ţinutul Krasnodar.

Potrivit autorităţilor, situaţia s-a produs din cauza unui atac cu drone. 

Nu există un pericol pentru mediu, iar angajaţii rafinăriei au fost evacuaţi cu promptitudine, a transmis serviciul de presă al serviciilor de urgenţă.

Joi, la rafinăria de petrol Ilski a avut loc un incendiu la rezervoarele cu produse petroliere, pe o suprafaţă de 400 mp. Depozitul care a luat foc era plin cu 4.500 de metri cubi de motorină. Potrivit Comitetului rus de anchetă, este posibil ca incendiul să fi izbucnit în urma unui atac cu o dronă neidentificată.

CITEȘTE ȘI Incendiu la o rafinărie de petrol din Rusia, stins la două ore după un presupus atac cu dronă. Nu au fost înregistrate victime

Cu o zi mai devreme, un alt depozit de combustibil al ruşilor a luat foc în apropierea unui pod care leagă Rusia de peninsula ocupată Crimeea.

Nu este clar cine se află în spatele acestor incidente. Oficialii ucraineni nu revendică de obicei responsabilitatea pentru astfel de atacuri în interiorul teritoriului Rusiei, deşi uneori le salută folosind un limbaj eufemistic.

Rafinăria Ilski, situată în apropierea portului Novorossiisk de la Marea Neagră, în regiunea Krasnodar, are o capacitate de prelucrare de aproximativ 6,6 milioane de tone pe an.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.