Un amiral din cadrul Marinei americane (US Navy), Michael Studeman, specializat în informaţii militare clasificate în regiunea Asia-Pacific, a efectuat o vizită-surpriză în Taiwan, înfuriind China, declară surse pentru Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Contactat de Reuters, Pentagonul a refuzat să comenteze.

Ministerul taiwanez de Externe a confirmat că un oficial american a sosit pe insulă, dar nu a făcut vreo precizare, subliniind că vizita nu este publică.

China, care revendică Taiwanul drept un teritoiu al său, a reacţionat cu furie după ce secretarul amerian al Sănătăţii Alex Azar a efectuat în august o vizită la Taipei şi după o vizită a subsecretarului de Stat american Keith Krach în septembrie.

Beijingul a trimis de fiecare avioane de luptă în apropierea insulei.

Un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Zhao Lijian, a declarat că China se opune ”ferm” oricărei forme de contact între oficiali americani şi taiwanezi şi oricărei relaţii militare.

Beijingul cere Washingtonului să recunoaască sensibilitatea extremă a problemei taiwaneze.

”China va impune, în funcţie de evoluţie, măsuri legitime şi necesare”, a declarat el, fără să facă precizări.

Administraţia Trump şi-a intensificat susţinerea faţă de Taiwan, vânzându-i armament, spre marea nemulţumire a chinezilor.

United Daily News din Taiwan a publicat imagini cu un avion privat despre care afirmă că este un avion militar american care a sosit pe Aeroportul Songshan, în centrul taipeiului, şi cu funcţionari într-un terminal rezervat unor personalităţi.

Potrivit site-ului planefinder.net, un avion privat de la Hawaii, unde se află Comandamentul armatei americane pentru regiunea indo-pacifică, a sosit duminică după-amiaza la Songshan, cu puţin înainte de publicarea forografiilor pe site-ul publicaţiei.

Ministerul taiwanez de Externe a anunţat că interacţiunile cu Statele Unite sunt frecvente.

”Ne felicităm de vizita oficialului american. Însă cum acest itinerariu nu a fost făcut public, dată fiind încrederea reciprocă între Taiwan şi Statele Unite, Ministerul de Externe nu are nicio explicaţie sau comentariu” de făcut, precizează el.

Statele Unite, la fel ca majoritatea ţărilor, nu întreţin relaţii diplomatice oficiale cu Taiwanul, însă ele sunt principalul lui susţinător internaţional şi furnizorul furnizor de armament.

Premierul taiwanez Su Tseng-chang anunţa săptămâna trecută vizita şefuluide cabinet al Agenţiei americane pentru Protecţia Mediului Andrew Wheeler.

Presa americană scrie că această vizită urmează să aibă loc în decembrie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.