Un adolescent american, Wyatt Kaufman, în vârstă de 13 ani, a supravieţuit unei căzături de la aproape 30 de metri, în Parcul Naţional Marele Canion, grav rănit, prezentând între altele vertebre şi coaste rupte şi o comoţie cerebrală.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Avem noroc să ne aducem copilul acasă cu o maşină, pe scraunul din faţă, şi nu într-o cutie”, au anunţat părinţii săi.

La 8 august, în timp ce vizita Parcul Naţional Marele Canion, în Arizona, adolescentul în vârstă de 13 ani a căzut de la aproape 30 de metri înălţime, potrivit Serviciului Parcurilor Naţionale, o agenţie aflată în subodinea Guvernului american.

Wyatt Kauffman, originar din North Dakota, se afla la punctul de observaţie Bright Angel atunci când a căzut. El era în vacanţă împreună cu familia.

”Eram pe margine şi mă îndepărtam pentru ca şi alţii să poată să facă poză”, a povestit el la postul de televiziune Phoenix KPNX.

”M-am ghemuit şi mă ţineam de o stâncă. Aveam doar o mână pe ea”, continuă el.

”Nu era o priză foate bună. Am împins cumva în afară. Am pierdut priza şi am început să cad pe spate”, spune el.

”Deoarece o intervenţie cu elicopterul nu era posibilă, salvatorii l-au urcat cu ajutorul unei corzi”, precizează într-un comunicat Serviciul Parcurilor Naţionale.

”Îmi amintesc că m-am trezit, că mă aflam în spatele unei ambulanţe şi unui elicopter, că am luat un avion şi că am ajuns aici”, a declarat la televiziune Wyatt Kaufman.

El a fost internat la un spital la Las Vegas.

Tatăl adolescentului, Brian Kaufman, a anunţat într-o postare pe Facebook că băiatul prezenta mai multe vertebre facturate, trei coaste rupte, un deget dislocat, o comoţie rerebrală şi un plămân perforat.

”În pofida faptului că este magnifică şi populară, poteca Bright Angel Point este expusă, strâmtă şi uluitor de abrupt. Le amintim vizitatorilor că trebuie să rămână pe potecile şi pasarelele prevăzute în acest sens şi să păstreze în continuare o distanţă de siguranţă de cel puţin doi metri de la marginea falezei”, subliniază în comunicat Parcurile Naţionale americane.

Marele Canion este vizitat de patru până la şase milioane de oameni pe an.

Salvatorii parcului primesc, în medie, peste 300 de apeluri pe an, la accidente prin căzături, dar şi din cauza unor canicule, care pot fi mortale.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.