Conducătorii zonei euro sunt pregătiţi să primească Croaţia şi Bulgaria în mecanismul european al cursului de schimb - MCE II -, o etapă preliminară adoptării monedei euro de către cele două ţări, au declarat patru surse pentru Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Această decizie deschide calea primei extinderi a zonei euro din 2015, când Lituania a devenit a 19-a ţară care a adoptat moneda unică.

Potrivit unor oficiali europeni, decizia este iminentă şi mai aşteaptă doar acordul miniştrilor Finanţelor din zona euro şi UE, care se reunesc joi şi vineri prin videoconferinţă.

Două surse au declarat că decizia urmează să fie anunţată în afara programului pieţelor financiare, probabil în weekend, în vederea evitării unor speculaţii.

Ultimele detalii urmează să fie stabilite în următoarele ore, au declarat oficiali europeni, ceea ce ar putea conduce la amânarea anunţării unei decizii în weekend.

Însă este puţin probabil ca acestea să împiedice decizia aderării Bulgariei şi Croaţiei la MCE II.

După intrarea în MCE II, cele două ţări urmează să participe la mecanism o perioadă de aproximativ doi ani, înainte să lanseze pregătiri practice - aproximativ un an -, în vederea aderăriila zona euro.

Astfel, Croaţia şi Bulgaria ar putea să adere la zona euro cel mai devreme în 2023.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.